Pe fondul ultimelor pregătiri pentru lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), discuția despre rolul regiunii transnistrene (Transnistria) în acest proces se intensifică. Efectele negative ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, lansată în februarie 2022, și includerea Chișinăului în „pachetul de extindere” al UE din iunie 2022, au readus problema transnistreană pe ordinea de zi.

Deși regimul separatist s-a consolidat de-a lungul a trei decenii de rupere a relațiilor cu malul drept al Nistrului, acesta a avut întotdeauna tendința de a-și asigura un teren de manevră suficient de convenabil la intersecția intereselor exprimate de Chișinău, Kiev și Moscova. Odată cu convergența pozițiilor moldovenești și ucrainene în 2005 (lansarea misiunii EUBAM) și 2014 (inițierea proceselor de implementare a Acordurilor de Asociere cu UE), elitele separatiste au trebuit să se bazeze exclusiv pe Rusia pentru contrabalansarea tandemului moldo-ucrainean, căruia i s-a alăturat indirect UE și SUA. 

În prezent, procesul de decuplare comercială, energetică și tehnologică inițiat de UE în raport cu Rusia continuă. În plus, aceasta din urmă este supusă unei izolări practic atotcuprinzătoare printr-un regim istoric de restricții europene (13 pachete de sancțiuni), provocat de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Având în vedere angajamentele de aderare pe partea politicii externe (aderarare la sancțiunile UE - Capitolul 31), autoritățile moldovenești denotă un grad ridicat de aliniere la pozițiile Bruxelles-ului.

Datorită acestor circumstanțe rigide, Transnistria este nevoită să demonstreze o atitudine pragmatică față de Chișinău, chiar dacă recurge la retorică ostilă față de Republica Moldova, prezentată ca „dușman extern”, în comunicarea cu populația regiunii. Pragmatismul față de Chișinău îi garantează regiunii accesul mai facil pe piața UE, inclusiv evitarea sancțiunilor, și, în același timp, asigură condiții minime de toleranță de la Kiev, care continuă să vadă Transnistria ca o amenințare la adresa securității sale. Astfel, regiunea separatistă reușește să supraviețuiască din punct de vedere socio-economic, evitând un potențial colaps politic și o confruntare militară cu forțele ucrainene.

Din anumite estimări făcute de părțile oficiale implicate în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, reiese că reintegrarea teritorială a țării va fi mai lentă decât obținerea statutului de membru UE. Cu alte cuvinte, nu se discută vreun scenariu conform căruia reintegrarea regiunii transnistrene să fie accelerată pentru a fi sincronizată cu agenda de aderare la UE.

În timp ce partea moldovenească, prin vocea președintei Maia Sandu, admite că integrarea în UE trebuie să aibă loc, chiar dacă reintegrarea țării nu este realizată și respectiv conflictul transnistrean se menține în stare nerezolvată. Un astfel de scenariu nu este exclus nici de către de șeful Delegației UE la Chișinău, Janis Mazeiks, care a recunoscut că teritoriul controlat de autoritățile constituționale ar putea adera la UE, într-o fază inițială, fără ca să există o precondiție legată de integrarea regiunii transnistrene. Nici Chișinăul, nici Bruxelles-ul nu sugerează abandonarea Transnistriei, ci mai degrabă apelează la ideea că aderarea malului drept al Nistrului nu poate fi condiționată de progresul reintegrării.

De asemenea, se vorbește deschis despre o viitoare strategie de utilizare a aderării la UE ca pârghie în negocierile de reintegrare pentru a coopta elitele politico-economice ale regiunii la compromis în perioada de post-aderare. Totuși, în calitate de stat membru, Republica Moldova va putea solicita ca UE să acționeze pe post de co-negociator, față de rolul actual de observator.

Logica exprimată de actorii politici moldoveni și diplomații europeni pare să fie inspirată de precedentul Ciprului, care a aderat la UE la 1 mai 2004 fără ca zona de nord a țării să fie controlată de partea turcă.

Acest lucru s-a datorat exploatării de către Grecia a principiului unanimității, care a condiționat sprijinul pentru întregul val de aderare din 2024 de includerea statului cipriot în pachetul de extindere. Experiența cipriotă mai arată că statutul de țară membră a UE și extinderea oportunităților economice nu reprezintă neapărat o soluție eficientă pentru reintegrarea țării, întrucât insula-țara rămâne separată chiar și după 20 de ani de aderare.

Scenariile care pot fi sugerate în stadiul actual al discuției despre aderarea Republicii Moldova la UE, cu sau fără reintegrare teritorială, se bazează pe faptul că actualul guvern și partenerii europeni sugerează deschis principiul „vitezelor multiple" ("multiple speed"). Cu toate acestea, integrarea europeană a Chișinăului s-ar putea confrunta cu obstacole încă necunoscute. În plus, dinamica viitoare a războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei poate schimba semnificativ contextul geopolitic de care este atașat conflictul transnistrean.

Scenariul 1. Procesul de aderare a Republicii Moldova la UE progresează, iar procesul de reintegrare a țării stagnează. Datorită rezultatelor pozitive din procesul de aderare, apar premise ca Chișinăul să lanseze discuții cu Bruxelles-ul privind formula de aderare a țării la UE în două etape bazate pe principiul „viteze multiple”. Astfel, malul drept al Nistrului aderă în mod separat, iar ulterior - regiunea transnistreană. Acest lucru se bazează pe convingerea că regiunea transnistreană va fi de acord să se reintegreze, evitând soarta zonei de nord a Ciprului, care nu a fost integrată cu restul insulei nici după peste două decenii de la aderare. Un astfel de scenariu poate avea o mare probabilitate dacă Rusia pierde războiul împotriva Ucrainei și nu reușește să-și restabilească influența asupra Transnistriei.

Scenariul 2. Reintegrarea tarii are loc anterior, pe principiul consecutivității, sau este sincronizata cu aderarea la UE. Negocierile de aderare cu UE pot fi influențate de schimbarea priorităților asumate de guvernul de la Chișinău.

Preluarea puterii (în urma alegerilor) de către forțele politice cu o agendă europeană mai moderată și mai eurosceptică poate reintroduce logica conform căreia reintegrarea țării trebuie să preceadă aderarea la UE (prevăzută ca etapă posterioară). În acest sens, factorul determinant pentru aderarea țării la UE va fi soluționarea conflictului transnistrean. Indiferent de progresul tehnic al țării și de voința politică în UE, aderarea va trebui să fie sincronizată cu reintegrarea țării pentru a avea loc.

Scenariul 3. Aderarea europeană este blocată, deoarece este interdependentă cu soluționarea conflictului transnistrean. Cea mai gravă situație poate apărea dacă la Chișinău vin forțe politice eurosceptice și/sau pro-ruse, Bruxelles-ul este influențat de forțele eurosceptice, iar Rusia reușește să-și refacă parțial pozițiile anterioare în regiunea transnistreană.

Pe lângă ascensiunea forțelor eurosceptice la Chișinău, aceeași condiție prealabilă trebuie prefigurată în interiorul UE, mai ales dacă Marine Le Pen va ajunge la putere în 2027 etc. Un astfel de scenariu presupune negocieri postbelice între Rusia și Ucraina, prin care primii vor încerca să obţină garanţii legate de regiunea transnistreană. Într-un astfel de context negativ, atât integrarea europeană a Republicii Moldova, cât și soluționarea conflictului transnistrean ar putea fi paralizate. Aderarea la UE poate fi condiționată de reintegrarea țării, iar cea din urmă să depindă de Rusia.