Deși mulți credeau că relația lor s-a încheiat, Adda și soțul ei, Cătălin Rizea au anunțat că participarea la show-ul Asia Express, difuzat de Antena1 i-a transformat ca oameni și i-a ajutat să se sudeze ca un cuplu. La scurtă vreme după ce au aflat că aventura lor s-a încheiat, cei doi au intervenit în emisiunea Xtra Night Show, unde au relatat despre felul în care le-a fost influențată viața de participarea la Asia Express.
Aventura Addei și a soțului său, Cătălin Rizea, în „Asia Express” s-a încheiat după ultimul episode al show-ului, transmis de Antena 1. Cei doi au anunțat, într-o intervenție televizată, că relația lor s-a sudat mai mult, iar relația lor de dragoste a devenit mai puternică, astfel că nimic nu-i va despărți.
„Înainte de «Asia Express» nu aș fi luat pe nimeni în mașină. Acum văd altfel lucrurile, m-am schimbat”, a declarat Cătălin Rizea la „XNS” de la Antena 1, citat de cancan.ro.
Ulterior, Adda a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoțșionant în care a descris trăirile pe care le încearcă după participarea la show.
„Ăștia am fost noi: sinceri, uneori prea sinceri! Am trăit cu tot sufletul experiența! Am învățat multe despre noi înșine și despre celălalt, dar cel mai important – ni s-a confirmat că putem trece peste orice greutate ÎMPREUNA! Ne-am dorit mult să jucăm finala mare, dar «stelele au decis că pentru noi a fost mai importantă calatoria decat destinația». Clișeu- adevaru’ e că am plâns cu muci, am mai înjurat de 5 ori și după m-am resemnat! Am luptat până la capăt cum am putut noi mai bine și ne bucurăm că am ajuns până în ultimul punct – Taipei! L-am văzut de sus, fericiti că am reușit! Am tras cu ultimele puteri și, în cazul meu, cu ultimii neuroni încă întregi!”, a scris ADDA pe contul de Instagram.
În finala emisiunii de la Antena 1 au rămaș: Ștefania, Speak, Sorin Bontea și Răzvan Fodor.