Ada Condeescu, față-n față cu Horațiu Mălăele

„Jocul vieții și al morții” i-a adus pe aceeași scenă pe tânăra premiată la Berlin și pe unul dintre cei mai mari actori ai noștri

Două spectacole teatrale importante atrag atenția în această săptămână.

Pe scena Teatrului de pe Lipscani, Ada Condeescu joacă alături de Horațiu Mălăele în „Jocul vieții și al morții”, o adaptare după Horia Lovinescu. Regia este semnată de Horațiu Mălăele. Piesa a avut premiera aseară, iar următorul spectacol este programat pentru miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.

Ada Condeescu, actriţă ce a primit Trofeul Shooting Stars în 2013 la Berlin pentru unul dintre cei mai buni 10 actori europeni, interpretează rolul Anei. „Este vital pentru un actor care face mai mult film să se întoarcă la scenă și să construiască un personaj în teatru. Am fost atât de entuziasmată când am aflat că o să joc împreună cu Horațiu Mălăele, încât mi-a trebuit un timp îndelungat să realizez ce mi se întâmplă și să revin cu picioarele pe pământ”, a spus actrița. În spectacol mai joacă Bogdan Mălăele, Lari Giorgescu și Mircea Constantinescu. 

FOTO:Catrinel Dumitrescu şi Cristina Florea

La Teatrul Nottara se visează la „Portugalia”

Duminică, de la ora 19.00, la sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara e programat un hit al dramaturgiei contemporane maghiare - „Portugalia” de Zoltán Egressy. Textul e pus în scenă de Victor Ioan Frunză, care se întoarce astfel la această piesă pe care a montat- o în urmă cu șase ani și pe scena Teatrului din Baia Mare. Spectacolul este o dramă despre oamenii care se ascund în spatele unor porecle, deportați la o margine de univers, veșnic tânjind către altceva, dar incapabili să se desprindă din ei înșiși. Din distribuție fac parte Catrinel Dumitrescu, George Costin, Cristina Florea, Sorin Miron, Luminița Erga și Adrian Nicolae.