Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotrivă Abuzurilor Statului (FACIAS) semnalează o serie de probleme grave din sistemul de învățământ românesc.
Probleme la care Ministerul Educației nu găsește rezolvare și care fac ca Educația să fie în cea mai mare criză a ultimilor treizeci de ani. Cu certitudine, în acest ritm ne îndreptăm spre o catastrofă, arată FACIAS.
„Începutul de an școlar ne-a arătat dimensiunea dezastrului și faptul că actualul ministru este cu totul depășit de situație. Nerespectarea dreptului la educație, un drept consființit de Constituție, reprezintă un abuz inacceptabil și FACIAS solicită demisia imediată a ministrului Monica Anisie”, precizează fundația într-un comunicat.
FACIAS prezintă un al doilea motiv pentru care ministrul Monica Anisie ar trebui să demisioneze și care arată situația fără precedent în care se găsește învățământul românesc.
„Eterna problemă a manualelor școlare este chiar și mai gravă în acest an, în contextul deosebit în care a început școala. Conform celor mai recente date, 12.953 unităţi funcţionează în scenariul verde, 4.391 unităţi în scenariul galben şi 312 de unităţi în scenariul roşu. În Bucureşti, nicio unitate de învăţământ nu este în scenariul verde, pentru peste 600 fiind aplicat cel galben şi pentru aproximativ 30 cel roşu.
Elevii au fost nevoiți să înceapă școala fără a avea manualele necesare, asta în ciuda promisiunii ministrului Anisie, care a dat asigurări că marea majoritate a manualelor vor fi fisponibile. La această oră vorbim chiar de manuale pentru care nici măcar nu s-a încheiat licitația, deși procedura de achiziție a început în decembrie 2019, așa cum sunt cele 7 tipuri de manuale pentru clasa a VIII-a”, precizează FACIAS.
Deși mulți elevi sunt nevoiți să învețe online, nici versiunile în format electronic ale tuturor manualelor nu sunt disponibile.
Pentru celelalte clase există manuale, dar nu toți elevii le vor primi fizic din prima zi, iar necesarul total de manuale la această dată este de aproape 4 milioane de exemplare.
„Vorbim despre zeci de titluri de manuale care sunt reevaluate, în urma contestațiilor depuse de edituri, care, la rândul lor, spun că vina este în curtea Ministerului Educației, din cauza procedurilor greoaie care sunt neschimbate de ani de zile”.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a tergiversat organizarea licitaţiilor pentru manualele şcolare, spune FACIAS, „iar acum ne aflăm într-o situaţie foarte delicată, întrucât orice zi în care elevii nu au materialele necesare învăţării, reprezintă o zi de şcoală irosită. Elevii de clasa a 8-a au nevoie de manuale şcolare şi de siguranţă în ceea ce priveşte organizarea evaluării naţionale!”
Important de reținut, continuă federația, este faptul că Ministerul Educației are curriculumul școlar până la clasa a VIII-a inclusiv aprobat și publicat din 2017, deci putea lansa licitațiile încă de acum 3 ani pentru manualele din întreg gimnaziul, fără să înregistreze întârzieri an de an.