Arestarea fostului procuror DNA, Mircea Negulescu seste rezultatul felului în care a condus cercetările în dosarul care îi privea pe fostul premier Victor Ponta și pe afaceristul Sebastian Ghiță, conform referatului întocmit de SIIJ.
Secția pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) s-a autosesizat în cazul procurorului Mircea Negulescu după ce în spațiul public au apărut mai multe informații și înregistrări despre felul în care acesta își desfășura cercetările în anchetele penale pe care le avea în lucru.
Potrivit referatului întocmit de procurorul Adina Florea (SIIJ), în baza căruia a fost arestat, Mircea Negulescu a avut o abordare „profund ilicită” a anchetei în cazul lui Victor Ponta și Sebastian Ghiță, urmărind scopuri contrare celor prevăzute în codurile de procesură penală.
„Abordarea profund ilicită și folosirea funcției judiciare în scopuri vădit contrare celor previzate de Legea 304/2004, precum și a celor prevăzute de Codul de procedură penală, acțiuni la care a recurs inculpatul Negulescu Mircea, au translatat activitatea judiciară și importanța acesteia în sfera infracțională, astfel încât toate pârghiile procedural penale care ar fi trbuit utilizate în conformitate cu principiul legalității au fost folosite în scopuri oculte, profund injuste, de natură se creeze imaginea că persoane nevinovate sunt vinovate de comiterea unor fapte de natură penală”, se arată în referatul SIIJ
A încercat să influențeze viața politică
Potrivit documentului, Mircea Negulescu a acționat cu sprijinul unui ofițer de poliție judiciară, Iordache Mihai Iuliano, care și-a desfășurat activitatea în cadrul DNA Ploiești care l-a ajutat în demersurile sale de a inventa fapte penale pe care să le atribuie anumitor persoane.
„Prin acțiunile intenționate ale inculpatului Negulescu Mircea și ale inculpatului Iordache Mihai Iuliano, de a ticlui scenarii prin care să fie aduse în realitatea obiectivă fapte penale imaginare, s-a creat o gravă stare de pericol, fiind afectată independența puterii judecătorești, Putere din care a făcut parte, în virtutea funcției de procuror, inculpatul Negulescu Mircea”, se mai arată în referat.
Pistolarii din Chiajna dați în urmărire națională. Sunt acuzați de tentativă de omor
În documentul citat, Mircea Negulescu este acuzat că a încercat să se implice în viața politică, acest lucru fiind exemplificat cu o afirmație de-a sa, conform căreia va da foc la scena politică.
„…inculpatul Negulescu Mircea a urmărit să se imixtioneze în sfera altor puteri în stat, dovadă fiind limbajul folosit în dialogurile cu persoane din afara sistemului judiciar, atunci când a afirmat că: «deci dau foc la lumea politică, uita-te la mine», afirmații care au dobândit o periculozitate deosebită în condițiile în care au fost urmate de ample activități procesual penale de natură să decredibilizeze pe de-o parte lumea politică, la cel mai înalt nivel cu implicații internaționale, iar pe de altă parte să decredibilizeze grav actul de justiție (…)”, se mai arată în referat.
SIIJ acuză infracțiuni inventate
SIIJ susține că infracțiunile pe care Mircea Negulescu a încercat să le atribuie unor persoane, nu au fost dovedite prin probe deoarece fostul procuror nu dorea decât să le intimideze și să le determine să creadă că de el depinde viitorul lor.
„Aceste infracțiuni ticluite au fost dovedite prin folosirea unor persoane pe care inculpatul Negulescu Mircea le cercetase penal în alte dosare, unde le atribuise calități de inculpat, față de care dispusese/propusese luarea măsurilor preventive privative de libertate inducandu-le, fie în mod explicit, fie subliminal ideea că este persoana de care depinde, în mod exclusiv, starea lor de libertate”, se arată în referatul SIIJ.
Astfel, documentul exemplifică cu martorii Păvăleanu Marcel, Cristiaru Alexe Răvan, Cosma Vlad Alexandru, Stroe Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Mircea care au declarat că inculpatul a exercitat presiuni asupra lor și amenințări pentru a-I constrânge să facă declarații în sensul urmărit de el, conform luju.ro.
Mircea Negulescu a fost arestat pe 23 iulie de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, între care constituire de grup infracțional organizat, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, instigare la represiune nedreaptă, inducere în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și abuz în serviciu,
În același dosar, ofițerul de poliție judiciară Mihai Iordache, a fost pus sub control judiciar.
Ponta dă de pământ cu „Portocală, omul lui Kovesi de la Ploiești: „Plăteşte de zece ori mai mult”
Filmul exploziv care l-a trimis pe Mircea Negulescu după gratii. Cum erau audiați martorii