Un profesor la Universitatea Politehnică din București îl acuză pe noul primar al municipiului Brașov că ar fi mințit în legătură cu studiile pe care le-a făcut.
Traian Rebedea, un conferențiar din cadrul Universității Politehnice din București, îl acuză pe noul primar al municipiului Brașov, Allen Coliban (USR), că minte în legătură cu studiile sale. În mai multe postări pe care le-a publicat pe rețelele de socializare, Traian Rebedea susține că primarul nu ar fi ceea ce ar pretinde că este, adică absolvent al facultății de Automatică și Calculatoare.
El a început cu o primă postare, interogativă în care a pus la îndoială certificatele de studii ale noului primar al municipiului Brașov.
„Este adevărată că noul primar din Brașov minte legat de facultatea absolvită? Dacă este adevărat că minte, vai de România fără hoție - pentru că este o hoție sa minți că ai o diploma”, și-a început atacul la adresa lui Allen Coliban profesorul conferențiar, încă din data de 24 octombrie.
El a revenit cu o nouă postare, câteva zile mai târziu, pe 26 octombrie, în care a lansat acuzații ferme la adresa primarului din Brașov. De această data Traian Rebedea l-a acuzat de minciună, spunând că Allen Coliban a ascuns adevărul despre studiile sale vreme de aproape 20 de ani.
„Dl. Coliban, aproape 20 de ani ați mințit că sunteți absolvent al A&C. Acum ștergeți repede urmele. Mă întreb dacă un om care minte de 17+ ani este un om nou, care va aduce schimbare reală în România. Și oare mai este întreg la cap sau este un om frustrat, dacă a trebuit să mintă atâta timp. Vă dați seama că poate acum află toate rudele și cunoștințele sale adevărul”, a scris pe Facebook Traian Rebedea, profesor asociat la Universitatea Politehnica din București.
De menționat că în CV-ul noului primar al municipiului Brașov, postat pe site-ul Senat-ului României, apare, în dreptul studiilor efectuate, Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, pe care ar fi absolvit-o fără licență. De asemenea. Coliban a trecut și Facultatea de Management din cadrul Universității „Transilvania” Brașov.