Acuzaţii grave despre Kate Middleton. Harry și Meghan au căzut în capcană

Meghan Markle, ar fi făcut o dezvăluire prietenilor din America în care spune că fuga din Londra a fost din cauza lui Kate Middleton.

Acuzaţia vine ca un trăsnet asupra familiei regale şi ăsta-i doar începutul deoarece peste câteva luni va fi publicată cartea despre tot ceea ce s-a întâmplat dincolo de zidurile palatului.

După cum relatează Daily Mail, fosta ducesă de Sussex ar fi dezvăluit prietenilor săi americani motivul pentru care ea, Harry şi micuţul Archie, s-au mutat în Statele Unite. În toată această poveste supermediatizată ar intra şi Kate Middleton.

Faptul că relaţia dintre cele două cumnate nu era chiar idilică, era foarte clar. Dar potrivit unor voci, contrastele dintre cele două ar fi ajuns până la punctul de a împinge ducii de Sussex să „fugă” din Regatul Unit.

Meghan Markle n-ar fi tolerat presupusa inegalitate de comportament al familiei în privinţa ducesei de Cambridge. „Dacă Kate ar fi fost criticată de presă, nimeni n-ar fi tolerat acest lucru”, explică o sursă.

Meghan, deci, ar acuza familia regală de a nu o fi protejat de media cum a făcut cu soţia principelui William. Acum trebuie să avem ochii aţintiţi pe cartea ducilor de Sussex care va apărea în august. Nelinişte de bănuit deja la Buckingham Palace? Rămâne de văzut...