Acuzații grave îndreptate către George Copos: „Interesul lui nu era să dezvolte fotbalul. Era normal să fie condamnat”
- Andrei Călin
- 17 aprilie 2019, 13:45
Alexandru Andrași, fost fotbalist al echipei Rapid, și-a amintit de problemele pe care i le-a creat George Copos, fostul finanțator al giuleștenilor.
Alexandru Andrași (54 de ani), fost fotbalist al echipei Rapid, a rămas celebru pentru că a marcat golul giuleștenilor în partida pierdută cu 1-3, pe „San Siro”, în fața celor de la Inter Milano, în 1993. Ex-giuleșteanul și-a amintit că a avut mari probleme la Rapid, din cauza patronului George Copos.
„Pe domnul Copos nu pot să-l iau decât ca pe un finanțator care încearcă să bage bani, dar să scoată mai mult. În timp mi-a demonstrat că interesul lui nu era să dezvolte fotbalul și să bage bani, interesul lui era ca din puținul respectiv să scoată de patru, cinci ori, poate chiar de zece ori mai mult. Era normal să fie condamnat. Lucrurile care s-au întâmplat în fotbal și în care a fost și el implicat au dus la acest deznodământ.
În momentul în care am ajuns la Rapid am semnat un contract pe trei ani de zile, cu clauzele trecute frumos. Ei poate au fost surprinși că în perioada respectivă nu se practica asta, dar eu le-am cerut o copie a contractului. Mi-au zis: Dar nu e semnat de președinte, nu e ștampilat…”. Le-am zis: „Nu, nu, dați-mi mie copia respectivă, doar cu semnătura mea, o iau eu la mine. Când e gata originalul, rup copia și îmi dați copie după original. După o perioadă de un an, trebuia să-mi plătească o tranșă din contract. Mă duc la dânșii și le spun: Domnilor, mai aveți de plătit o tranșă. Ei: Cuuum? Nu mai avem de plătit nicio tranșă. Îți arătăm contractul. n momentul în care mi-au arătat contractul respectiv și l-am văzut, imediat mi-am dat seama că pe a doua pagină nu mai era semnătura mea. Era o semnătură în fals. Le-am zis: Mulțumesc frumos, dar ăsta nu e contractul meu. Ei au zis că nu e adevărat. Le-am arătat contractul și s-au blocat. Atunci, am intrat în conflict cu Copos pentru că nu accepta ca cineva să-l demaște sau să-i facă probleme. Devenisem ca un fel de câine și pisica.
În contractul respectiv era trecut că trebuia să-mi asigure cazarea și masa, iar din acel moment s-au sistat toate lucrurile . Nu mai plătea nimic. Nu mă mai primise nici la pregătirile la echipei”, a povestit Andrași la GSP Live.