India. Chiar dacă Salman Khan este împreună cu Iulia Vântur de mai bine de zece ani, înainte de a o întâlni pe româncă, el a avut una dintre cele mai controversate relații din Bollywood.
Acea legătură s-a încheiat într-un mod extrem de neplăcut, lăsând o amprentă negativă asupra carierei amândurora.
Salman Khan, acuzat de violență
Actorul și renumita artistă Aishwarya Rai Bachchan s-au întâlnit pe platourile de filmare în 1999. Deși amândoi erau atunci tineri și profund îndrăgostiți unul de celălalt, relația lor a avut un final nefericit.
Fosta parteneră a lui Salman Khan a dezvăluit ulterior că motivul principal al despărțirii lor a fost abuzul de alcool al actorului. Potrivit acesteia, consumul excesiv de băutură îl făcea să fie violent cu ea.
Pe lângă actele de violență, Aishwarya l-a acuzat pe iubitul Iuliei Vântur de sabotarea carierei sale, pierzând astfel multe proiecte din cauza sfârșitului toxic al relației lor.
„Capitolul Salman Khan a fost un coșmar în viața mea și îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că totul s-a încheiat. Am fost alături de el mereu.
Am îndurat alcoolismul lui, comportamentul nepotrivit și multe faze rele. Am ajuns la capătul abuzului, infidelității și purtării sale nedemne”, a spus mai demult actrița despre Salman Kahn.
Actorul a negat mereu acuzațiile
Imediat după ce fosta sa iubită și colegă de platou a făcut declarații controversate privind relația lor, inclusiv acuzații de abuz fizic, Salman Khan le-a respins vehement pe toate.
„Salman și cu mine ne-am despărțit, dar el nu reușește să accepte asta. După despărțire, îmi dădea telefoane și vorbea prostii.
De asemenea, mă suspecta de aventuri cu colegii de platou. Am fost legată de toată lumea, de la Abhishek Bachchan până la Shah Rukh Khan. Au fost momente în care Salman a devenit violent fizic cu mine, din fericire fără să lase urme. Și eu mergeam la muncă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat”, a mai mărturisit actrița de la Bollywood mai demult, potrivit masala.com.