Mai multe asociații ale elevilor critică dur autoritățile. Ministerul Educației și Cercetării face școala online obligatorie înainte să asigure accesul la educație. Autoritățile nu au niciun plan pentru salvarea acestui an școlar, transmit tinerii.
Patru asociații județene ale elevilor îi pun la punct pe responsabilii din Ministerul Educației și Cercetării. Asociația Elevilor din Constanța (AEC) , Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă măsurile impuse prin noul ordin de ministru și atrag atenția privind imposibilitatea elevilor din mediile dezavantajate de a participa la învățarea la distanță.
”Marți, 21 aprilie a.c., a fost emis rdinul de ministru al Educației și Cercetării nr.4135/21.04.2020 de aprobare a instrucțiunii privind asigurarea continuității procesului de învățare la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar. Actul normativ prevede obligația elevilor de a participa la toate activitățile din mediul online, pornind de la falsa premisă că accesul la un dispozitiv conectat la internet există peste tot în țară.
Enunțăm unele dintre principale prevederi ale acestui act normativ: Art. 3, alin. (3) prevede faptul că MEC dezvoltă instrumentele necesare actorilor din învățământ în vederea susținerii accesului la educație; Art. 11, alin. (1) prevede faptul că părintele, tutorele legal sau susținătorul legal are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul la activitățile de învățare on-line.
Art. 15, alin. (1) prevede responsabilitatea inspectoratelor școlare, ca împreună cu autoritățile locale și alți parteneri educaționali, să identifice soluții de dotare cu echipamente informatice conectate la internet;
Articolele amintite mai sus menționează trei surse diferite care ar trebui să asigure accesul la educație în această perioadă, totuși nu este reglementat clar a cui este responsabilitatea unei posibile achiziții pentru elevii din mediile dezavatajate sau modalitățile prin care acestea urmează să fie implementate”, atrag atenția tinerii.
“După mai bine de o lună de așteptare Ministerul Educației a venit cu un act normativ ce ar fi trebuit să rezolve probleme apărute în perioada aceasta și să pună bazele modului de învățare la distanță. Din păcate nu avem nici acum ceva concret, iar elevii fără posibilități materiale sunt în continuare ignorați.
Avem exemple de bună practică în alte state din Europa, unde autoritățile au achiziționat dispozitive conectate la internet, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Trebuie făcut ceva acum, pentru că sunt necesare măsuri serioase în cazul în care ne vom întoarce la școală în luna iunie”, atrage atenția Andreea-Sabina Spătariu, Președinte AEC.
Elevii reprezentanți amintesc faptul că aproape o treime din copiii României trăiesc în condiții cu lipsuri materiale grave, conform statisticii Eurostat, și că de la începutul crizei COVID-19, nu a existat nicio măsură prin care elevilor din mediile dezavantajate să le fie asigurat dreptul constituțional la învățătură, ba din contră, elevii fără acces la resurse online sunt în continuare neglijați și în apropierea examenelor naționale.
În mod evident, după o perioadă în care au fost privați de dreptul la educație și nu au avut acces la o recapitulare a materiei sub îndrumarea unui cadru didactic, elevii vor avea dificultăți în ceea ce privește încheierea mediilor și totodată, performanțe de la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor fi afectate în mod semnificativ.
Mai mult, nu a fost menționat niciun plan privind finalizarea acestui an școlar care să-i includă și pe elevii care pe perioada suspendării cursurilor nu au avut acces la educația la distanță și nici metodele de recuperare a materiei din cel de-al doilea semestru.
Asta deși aasociațiile de elevi au solicitat ministrului educației, Monica Anisie, să efectueze o achiziție directă, în regim de urgență, astfel încât elevii din mediile rurale și din familiile cu posibilități materiale reduse să aibă acces la învățare în această perioadă și să nu mai fie discriminați de autorități. “Cu fiecare declarație pe care o oferă, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, instigă la și mai multă nesiguranță în ceea ce privește educația elevilor pe timp de pandemie.
Deși învățământul online este acum obligatoriu, la nivel național se regăsesc 350.000 de elevi care nu au acces la internet și nici la aparatura necesară pentru a participa la astfel de cursuri. Ministerul Educației a achiziționat doar 500 de tablete, însă nu se știe nici până acum criteriul pe baza căruia au fost distribuite copiilor. Învățământul online aparține de domeniul inevitabilului și în județul Vâlcea, întrucât 7554 de elevi din mediul rural se află într-o astfel de situație.
Nu știm când Doamna Ministru va accepta faptul cert că nu toți elevii români pot beneficia de aceste cursuri online. Situația, însă, nu poate suferi amânare și așteptăm cu interes să fie reglementată cât de curând posibil. Anul școlar este pus sub semnul întrebării tocmai din cauza lipsei de interes cu care aceste lucruri au fost tratate de-a lungul timpului”, a mai punctat și Rahela-Maria Macovei, Președinte AVE.