ACUZAȚII DE HĂRȚUIRE SEXUALĂ LA TVR: Adrian Bucur: „Îl dau în judecată”; Claudiu Lucaci: „Lumea știe despre ce vorbesc”
- Anca Simionescu
- 15 iunie 2015, 16:01
Într-o sesizare trimisă Comisiei de Etică a TVR, fostul șef al Știrilor TVR sugerează că Adrian Bucur, prezentator al Telejurnalului şi membru în Consiliul de Administrație, duce o adevărată campanie împotriva sa din cauză că el ii-ar fi respins lui Bucur avansurile intime.
Într-o sesizare trimisă Comisiei de Etică a TVR, Claudiu Lucaci sugerează că Adrian Bucur, prezentator al Știrilor şi membru în Consiliul de Administrație al instituţiei, duce o adevărată campanie înpotriva sa şi că i-ar adus mai multe acuzaţii fostului Șef al Ştirilor televiziunii publice din cauză că acesta i-ar fi respins lui Bucur avansurile şi insinuările intime.
Sesizarea trimisă de Claudiu Lucaci către Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR cuprinde mai multe aspecte care îl vizează pe Adrian Bucur. Jurnalistul spune că, deși nu s-au certat niciodată”, de la începutul acestui an Adrian Bucur face tot felul de afirmații publice și îi caută „nod în papură”. „Este un subiect delicat, n-aș vrea să-l comentez public. Adrian Bucur are un comportament pe care-l consider inadecvat poziției sale față de un coleg. Lumea știe despre ce vorbesc. Consider că este o campanie dusă împotriva mea de către această persoană, pe care nu pot s-o explic altfel. Sper să înceteze”, a spus Claudiu Lucaci, contactat de EVZ.
Horia Gruşcă, membru al Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR, a confirmat primirea la Comisie a unei sesizări din partea lui Claudiu Lucaci, care îl vizează pe Adrian Bucur. În ceea ce priveşte acuzaţiile de hărţuire sexuală pe care Claudiu Lucaci i le aduce lui Adrian Bucur, Horia Gruşcă a spus pentru Mediafax că: "Este vorba de interpretări ale unor acţiuni şi aspecte din sfera personală a relaţiei".
„Îl dau în judecată pentru calomnie”, a spus Adrian Bucur, contactat de EVZ. Jurnalistul a mai dezvăluit că nu a avut până acum niciun conflict cu fostul șef al Știrilor TVR, ba, din contră, au avut relații colegiale bune. „Totul a început când am ajuns în Consiliul de Administrație, și de atunci numai mizerii. Nu pot să-l las să păteze peste 20 de ani de carieră. Cred că vrea să se răzbune. Nu am influenţat însă eu rezultatul evaluării finale care a dus la concedierea din funcţia de manager a directorului de Ştiri, pentru că nu am avut calitatea de membru titular, ci supleant, în comisia de evaluare a acestuia și nu am putut nota”, a adăugat Adrian Bucur..
În sesizarea transmisă Comisiei de Etică, Claudiu Lucaci se referă la refuzul lui Adrian Bucur de a executa sarcini de serviciu în mod repetat, dar și la absenţele jurnalistului de la program, fără anunţarea şefilor ierarhici. Claudiu Lucaci spune că, în acest sens, a fost sesizată şi conducerea TVR, dar nu s-a iniţiat nicio cercetare disciplinară. În plus, Claudiu Lucaci se referă la refuzul lui Adrian Bucur de a participa la şedinţe de sumar şi la alte activităţi profesionale la care avea obligaţia, potrivit postului său din TVR.
Totodată, Claudiu Lucaci vorbeşte despre promovarea "frauduloasă" a lui Adrian Bucur în TVR. Potrivit lui Claudiu Lucaci, Adrian Bucur a fost promovat de Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, din postul de jurnalist cu studii superioare în cel de jurnalist senior, iar promovarea s-ar fi făcut fără respectarea procedurilor.
Scandalul dintre Claudiu Lucaci și Adrian Bucur a luat amploare în urmă cu o săptămână, când Adrian Bucur a declarat, pe 2 iunie, că fostul director al Ştirilor TVR, Claudiu Lucaci, ar fi monitorizat video activitatea jurnaliştilor din subordinea sa. Un raport al SRTv a arătat că primele camere de supraveghere funcţionează în TVR din 2004, nefiind instalate de Claudiu Lucaci. Astfel, Lucaci l-a reclamat pe Bucur la Comisia de Etică, pentru că l-a defăimat.