Acuzaţii de corupţie la renumitul spital AKH din Viena

În ultimele săptămâni, au fost semnalate nereguli în ceea ce priveşte procesul de acordare a contractului de curăţenie, în valoare de 50 de milioane de euro, implicând şi acuzaţii de corupţie.

Spitalul General din Viena (AKH) va angaja o nouă firmă însărcinată cu curăţenia după ce a reziliat contractul cu agenţia de profil AGO, au anunţat preşedintele AKH Reinhard Kreler şi directorul general al Asociaţiei Spitalelor, Wilhelm Marhold, informează Agerpres.

Procuratura a deschis o anchetă "Scopul rezilierii contractului este facilitarea deschiderii unei noi licitaţii", a declarat preşedintele AKH Reinhard Kreler. Asociaţia Spitalelor va cere anularea prezentului contract începând cu noiembrie 2012, potrivit termenilor stipulaţi în contract. Rezilierea contractului va intra însă în vigoare de abia la sfârşitul anului 2013, firma AGO urmând să asigure serviciul de curăţare al celui mai mare spital din Viena pentru încă doi ani.

Pe lângă acordarea acestui contract de 50 de milioane de euro, contractorului AGO i se înaintează şi acuzaţii de corupţie. Astfel, licitaţia prin care i s-a acordat prezentul contract a fost, potrivit procuraturii, marcată de nereguli. Procesul de acordare a contractului ar fi fost orchestrat, astfel încât să permită concedierea firmei care realiza până atunci serviciile de profil şi să împiedice orice concurent, inclusiv Ago, să negocieze contractul.

Licitaţia cu AGO a avut loc în 2009

Partidul Verzilor, reprezentat de purtătoarea de cuvânt în domeniul sănătăţii, Sigrid Pilz, s-a arătat satisfăcut de această decizie, calificând-o drept "raţională". Sigrid Pilz a îndemnat ca noua licitaţie să se desfăşoare în aşa fel încât să fie controlată de instanţele vieneze competente şi să permită alegerea firmei cu cea mai bună ofertă.

AKH, Spitalul Universitar din Viena, este al treilea spital ca mărime din lume şi unul dintre cele mai renumite - are o suprafaţă de 240 mii de metri pătraţi, dintre care 10 mii doar laboratoare de cercetare, 9.000 de angajaţi (1.400 de medici şi de două ori mai multe asistente), 2.200 de paturi şi 51 de săli de operaţie. Recent, s-au făcut investiţii de peste 80 milioane de euro. Aici, un medic începător e plătit cu 2.000- 2.500 euro, iar un profesor, cu 4.000 - 5.000 mii de euro. Peste un milion de oameni, austrieci sau străini, vin aici anual. Printre ei, din ce în ce mai mulţi români.