Acum puteți descoperi Arhiva Fotografică Agerpres, la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni în parteneriat cu Agenţia Naţională de presă „Agerpres“ prezintă la sediul muzeului expoziţia „Descoperă Arhiva Fotografică Agerpres”.

Parteneriatul dintre Muzeul Naţional Cotroceni şi Agenţia Naţională de Presă „Agerpres“ este unul de tradiţie, concretizat de-a lungul timpului în promovarea reciprocă de imagine şi colaborarea în cadrul unor proiecte expoziţionale de excepţie.  Agenția Națională de Presă „Agerpres“ a fost prezentă de-a lungul timpului, prin jurnaliștii şi fotografii ei, la toate marile evenimente din istoria contemporană a României. Agenția Națională de Presă „Agerpres“ deține o vastă arhivă de fotografii, ce cuprinde milioane de imagini realizate din anul 1927 până astăzi. Atât arhiva de fotografie, cât și cea de știri, funcționează în cadrul redacției Documentare-Arhivă, cu rolul de a pune în valoare acest patrimoniu de știre scrisă și de imagine.

        Fotografiile de presă expuse reflectă viaţa politică, cultural-artistică, economică, socială și sportivă a ţării, dar și marile transformări și evenimente care au avut loc de-a lungul timpului.  Fotografiile nu sunt retușate, ci sunt păstrate în forma originală, orice intervenție diminuând valoarea lor. 

        Imaginile alb-negru şi color din arhiva fotografică „Agerpres“ sunt adevărate opere de artă, care vor conduce publicul vizitator într-o călătorie în timp, prin istoria României. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 14 septembrie - 14 octombrie 2016.