Teatrul Evreiesc de Stat și Editura Hasefer lansează joi, 7 iunie, de la ora 17.00, volumul „Caleidoscopul meu. Povestiri, portete și autoportrete” (2), de Carol Feldman
La lansare vor participa scriitorul Carol Feldman, Doina Meiseles, directorul ziarului ”Jurnalul săptămânii”, din Tel Aviv, jurnalist și editor și Maia Morgenstern, managerul Teatrului Evreiesc de Stat
Moderator al evenimentului va fi Alexandru Marinescu, directorul Editurii Hasefer și redactor șef al ziarului “Realitatea Evreiască”.
Vor avea loc lecturi din volum în interpretarea actorilor: Maia Morgenstern, Geni Brenda Vexler, Rudi Rosenfeld și Roxana Guttman.
„Caleidoscopul e o fântână fermecată, în care nu se găsesc numai nuanțele de care autorul are nevoie pentru a zugrăvi azi lumea de ieri. Această fântână face legătura directă, materială, dar totuși magică, între cele două lumi.” (Alexandru Marinescu)
„Privind prin caleidoscopul meu găsesc, în diferite forme, culorile trecutului (…) ”Caleidoscopul meu. Povestiri portrete si autoportrete” e de fapt o continuare, ca stil și conținut, a cărții mele apărute (și epuizate) anul trecut - "După colț", apărută tot la Editura Hasefer. Mi-am propus cu aceste două volume să fac în scris două mici "expoziții" cu portrete în scris ale unor oameni care au ocupat în lunga mea viață un loc important, oameni dragi mie (și nu numai!), pe care nu aș vrea să-i las uitării, dorind în același timp să-i cunoașteți și dumneavoastră. Cred că merită! (...) Vreau să vă dezvălui una dintre nu puținele mele frământări pe care mi le dă această calitate - asumată în deplină cunoștință de cauză - de portretist în scris (...) Pentru mine este o necesitate!... mai ales din dorința de a încerca - pe cât e posibil - să amân întrucâtva uitarea celor care ne-au luat-o înainte pe drumul infinitului... După reacțiile cititorilor și a criticilor literari, se pare că... a meritat!... Mulți se regăsesc adiacent în portretele mele!“ (Carol Feldman)
Carol Feldman s-a născut la Tulcea, pe 10 februarie 1937. A absolvit școala medie cu diplomă de merit, în 1954. A fost absolvent al Studioului de Teatru TES, din București, și a activat ca actor la Teatrul Evreiesc de Stat din București până în anul 1965. A plecat ulterior în Israel, unde a jucat și regizat spectacole de teatru, în special în limba idiș, dar și în limbile ebraică și română. A interpretat peste 50 de roluri, a regizat și a prelucrat peste 20 de spectacole, luând parte și la turnee în America, Africa de Sud, Rusia și Marea Britanie. În perioada 1965-1994, a colaborat la publicațiile israeliene de limbă română „Viața noastră”, „Lectura” și „Facla”. În 2007, i s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Tulcea. De asemenea, este colaborator permanent la „Jurnalul Săptămânii”. Din 2001 este și conferențiar de literatură idiș, traducând în ultimii ani patru piese pentru Teatrul Evreiesc de Stat din București. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, printre volumele publicate fiind: schițe, nuvele și povestiri – „Copilul din mine” (2002), „Inimi deschise” (2003), „De unde am venit...” (2004), „D-ale lui Unu’ Moise” (2005), „Povestiri de aici și de acolo” (2005), „Trifoi cu patru foi” (2008), „Pe malul Dunării” (2010), „După colț” (2017); romane – „Domnișoara” (2007, 2013), „Maria. Mozaicul unei vieți” (2009), „A doua primăvară” (2011), „Romanul unui evreu” (2014, 2015), „După colț” (2017).
Intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile!