A făcut furori în serialul „Altă săptămână nebună”, de la ProTv, a stârnit ropote de aplauze cu rolul titular din piesa „Un bărbat pentru Sara”. Este cu alte cuvinte una dintre actriţele pe val, deşi expresia nu este una potrivită să descrie cu adevărat ascensiunea Dianei Cavallioti.
A debutat în regia lui Lazlo Bocsardi, alături de Sorin Leoveanu, Coca Bloos, Marius Stănescu, Florin Zamfirescu în spectacolul „Hamlet”, la Teatrul Metropolis, cu rolul Gertrude. A lucrat cu regizoarea Anca Damian la două lung-metraje, „Întâlniri încrucişate” şi „O vara foarte instabilă”, şi cu Cristian Mungiu la „Amintiri din Epoca de Aur”, care a ajuns la inima multor spectatori. Face parte dintr-o generaţie peste măsură de talentată, care luptă cu un sistem care nu mai funcţionează demult şi cu un ocean de prejudecăţi. O generaţie care însă nu poate fi trecută cu vederea, oricâte piedici ar exista. Dianei Cavallioti nu-i place să deranjeze nici cu gândul ordinea firească a lucrurilor. Crede cu tărie că Dumnezeu e viaţă, restul e religie...
Pe zi ce trece numele tău este din ce în ce mai cunoscut de spectatori, şi nu numai. Te schimbă succesul? Mă schimb pe zi ce trece, pentru că sunt multe de învăţat. Datele şi esenţa sunt aceleaşi, doar că mă joc cu ele şi mă transform în ceva ce vreau să mă surprindă şi pe mine.
Ţi-e dor de ceva anume? Îmi e foarte dor de tata. Şi îmi e dor de mine fascinată de personalitatea lui. Aş vrea să regăsesc cândva, pentru cineva, acel sentiment.
Te feliciţi vreodată pentru rolurile tale? Te cerţi pe tine însăţi pentru ceva ce crezi că ai făcut greşit?
Mă felicit că nu am obosit să mă cert pe mine în fiecare clipă şi că am învăţat să mă las să greşesc. E o poezie întreagă în a greşi, un lux de care suntem privaţi de mici şi nu învăţăm cum se învaţă cu adevărat.
Ştiu că şi tu iubeşti poezia. Spune-mi de ce crezi că oamenii se feresc astăzi de sensibilitate?
Sensibilitatea e secretul fundamental cu care ne naştem, misterul care ne poartă prin viaţă. Şi cred că asta răspunde la întrebarea de ce fugim de sensibilitate, pentru că oamenii fug de ei înşişi. Sinceritatea pe care o poţi avea cu tine însăţi e terifiantă. Nu există judecător mai puternic decât propria ta conştiinţă. Şi deci cred că e mai uşor să exisţi în afara ta fără remuşcări, decât să trăieşti cu tine şi să fii nevoit să simţi. Cât despre răutate... ridic din umeri pentru că nu înţeleg şi fug departe să mă ascund.
La 20 de ani credeam că iubesc şi în această credinţă a mea probabil iubeam multe lucruri. Azi, ştiu exact ce iubesc. Iubesc viaţa mai mult decât orice. Iubesc fiecare gură de aer pe care o inspir. Azi iubesc.
Aş vrea să-ţi propun un exerciţiu de imaginaţie. Dacă ar fi să o iei de la capăt ai mai face aceleaşi greşeli?
Cred că am mai făcut exerciţiul asta de imaginaţie, şi de fiecare dată iese altceva, pentru că depinde ce minunăţii îmi mai doresc în clipa respectivă. Aş avea o listă de conjuncturi pe care le-aş considera favorabile: să mă nasc bărbat, să fiu balerină, să fiu un motociclist foarte talentat, să mă nasc în adevărata epocă rock&roll... Dar, de fapt sunt foarte mulţumită cu cine sunt şi unde m-am născut. Cât despre greşeli... Ţi-am spus. Lăsaţi-ne să greşim!!! Doar aşa putem învăţa pentru noi şi nu pentru alţii.
Mi-aş dori să ştiu dacă ţi-ai făcut un top al împlinirilor, al realizarilor tale?
Întrebarea asta îmi aşază un mare zâmbet pe faţă. Împlinirea mea cea mai mare este faptul că mă bucur de ziua de azi. Tot ce se întâmplă în rest sunt consecinţe pe care încerc să le privesc cu detaşare, pentru că nu vreau să mă definească în nici un fel.
Iubire necondiţionată. Tot aud această sintagmă. Există şi prietenie necondiţionată?
Da. Deşi nu cred în acest „necondiţionat” cum nu cred în libertatea deplină de expresie. Doi termeni înţeleşi greşit de foarte multe ori.
Cum se numeşte „motorul” care te face să mergi înainte, oricât ar fi de greu?
Minunea că m-am născut şi că exist.
Ţi-ai dorit vreodată ceva din tot sufletul şi nu s-a împlinit? La 20 de ani îmi doream să fac un copil, să fiu o mamă tânără. Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Altceva nu cred că am aşteptat fără să vină, sau m-am oprit eu din aşteptat la un moment dat.
I-am dat tot ce am avut, îi dau tot ce am. Dar nu cred că avem prea multe în comun. Nu simpatizez cu ideea de carieră în general şi nu simpatizez cu munca în exces. Dar e o realitate a zilelor noastre şi nu poate fi ignorată, femeile au cariere extraordinare şi se opresc din a mai pune preţ şi pe altceva (respectiv bărbat, copil, familie, iubire). E foarte bine totuşi că putem spune cu umor astfel de poveşti.
Cât de mult a contat experienţa filmelor la care ai lucrat? Cât te-a ajutat profesional?
A contat fiecare lucru mărunt pe care l-am făcut, pentru că eu am mai învăţat ceva. Nu-mi plac bilanţurile însă, nu vreau să ştiu ce a contat pentru ce, şi cât am avut de câştigat în urma a... Nu-mi contorizez viaţa. Îmi e frică. Ştiu că se învaţă din orice aşa că sunt sigură că toate proiectele mele au contat într-un fel sau altul.
Dintre teatru şi film ce alegi?
Nu vreau să aleg. Teatrul e viaţă, însă. Şi mie îmi place viaţa.
Proiecte despre care ai voie să vorbeşti…
Am voie să vorbesc, dar nu vorbesc niciodată despre ceva ce nu a luat naştere. Frici peste frici.
„Nu simpatizez cu ideea de carieră în general şi nu simpatizez cu munca în exces. Dar e o realitate a zilelor noastre şi nu poate fi ignorată, femeile au cariere extraordinare şi se opresc din a mai pune preţ şi pe altceva", spune Diana Cavallioti