O cunoscută actriță face DEZVĂLUIRIcare au ȘOCAT o lume întreagă! Acum A AFLAT toată lumea. Cum și-a pierdut VIRGINITATEA

O cunoscută actriță face DEZVĂLUIRIcare au ȘOCAT o lume întreagă! Acum A AFLAT toată lumea. Cum și-a pierdut VIRGINITATEA

O cunoscută actriță de comedie a făcut dezvăluiri șocante despre adolescența sa, când și-a pierdut virginitatea într-un mod cu totul neașteptat.

Amy Schumer a dezvăluit într-un interviu pentru revista OKmagazine că a fost violată în timp ce dormea și că astfel și-a pierdut virginitatea.

„Suntem avertizaţi despre viol în adolescenţă. Dar scenariile despre care auzim atunci sunt cu un tip rău necunoscut care sare din tufişuri… Nimeni nu-ţi spune că poate fi şi cineva apropiat, un prieten foarte bun sau chiar iubitul. Aşa că atunci când ţi se întâmplă asta, te gândeşti că îl cunoşti pe violator şi parcă totuşi n-ai vrea să-l vezi în puşcărie. Însă ce mi-a făcut a fost greşit, fără acordul meu. Eu mi-am pierdut virginitatea în somn. Iar asta n-a fost Ok deloc. Primul lucru pe care mi l-a spus el după a fost: ah, credeam că ştiai ce ţi se întâmplă! Am fost furioasă pe el atunci, dar în acelaţi timp a trebuit, culmea, să-l consolez pentru că a avut mari regrete pentru ce a făcut. Dar furia aceea a rămas în mine. N-am pierdut-o…”, a povestit vedeta.

Comedianta a fost internată de urgență la spital din cauz aunei infecții urinare și n-a mai ajuns la Londra la premiera peliculei sale.

Ne puteți urmări și pe Google News