Actrița care a făcut istorie cu o replică și o privire: Coca Andronescu

Actrița care a făcut istorie cu o replică și o privire: Coca Andronescu

Coca Andronescu, o actriță emblematică. Marea actriță a rămas în memoria publicului pentru roluri de neuitat

Coca Andronescu a avut o activitate prodigioasă, în teatru, film, fără a ignora radioul sau televiziunea.

Coca Andronescu - originea și ascensiunea

Coca Andronescu s-a născut la Pătârlagele pe 3 iulie 1932. A urmat liceul la Râmnicu Sărat. A absolvit în 1953, Institutul de Teatru din Cluj. Munteanca urma să devină ardeleancă prin repartiția la Teatrul din Baia Mare. Sică Alexandrescu a remarcat-o și o va distribui la București, în rolul elevei din Steaua fără nume.

Așa a ajuns Coca Andronescu să joace pe scena Naționalului din București, începând din 1956. Se va consacra când, în 1959, regizorul Sică Alexandrescu  o va distribui în rolul Mirandolinei din „Hangița” de Goldoni. Se spune că în acest context, Actrița s-a despărțit de soțul său, Andrei Bursaci, care nu a agreat detașarea sa la București.

Coca Andronescu  -  scheciurile televizate alături de Octavian Cotescu

Ion Băieșu imaginase texte umoristice între un achizitor de animale și o tânără dornică de măritiș, undeva într-o gară de provincie. Așa s-a născut seria Tanța și Costel, unde Coca Andronescu a apărut alături de Octavian Cotescu. Sunt nemuritoare scenele TV în care actrița și actorul au apărut în diverse momente ale vieții: cerere în căsătorie, revelionul acasă sau petrecerea la restaurant.

Actrița avea o voce aristocrată, ușor graseiată, ușor nazală, care a recomandat-o pentru roluri de film în care interpreta personaje diverse.  A fost activă cinematografic în perioada 1960-1989.

Filmele nemuritoare

Coca Andronescu a apărut alături de Grigore Vasiliu Birlic în Titanic Vals. A mai apărut și în filmele Masca de Argint și Colierul de Turcoaze. În aceste filme, a fost slujnica boierului Vâlcu, respectiv, hangiță. A jucat în retrosepctiva cinematografică Expresul de Buftea, în care marii actori ai scenei și filmului depănau amintiri, asezonate cu secvențe memorabile din istoria cinematografiei românești.

A jucat în „Șeful sectorului suflete”. Un alt rol a fost cel din „Alo, aterizează străbunica”. În 1983, a interpretat rolul Hangiței, în teatrul TV, alături de Hamdi Cerchez, Mitică Popescu, Marian Hudac. În „Bădăranii”,  a jucat cu Grigore Vasiliu Birlic, George Calboreanu, Alexandru Giugaru și Radu Beligan, titani ai filmului și teatrului românesc.

Marea actriță ne-a părăsit la numai 66 de ani, pe 5 august 1998, la București.

Ne puteți urmări și pe Google News