Actrița, în vârstă de 35 de ani, a fost mușcată de mâna stângă de motanul ei, care este un exemplar superb din celebra rasă de feline British Shorthair.

Rana a fost extrem de adâncă, motiv pentru care fosta gimnastă a mers de urgență la spital, unde a povestit doctorilor ce i s-a întâmplat.

Așa cum este normal în astfel de cazuri, i s-a făcut și vaccinul antitetanos ca să fie evitate alte complicații. Iar la final, mâna i-a fost pusă într-o atelă, pe care este nevoită să o păstreze o perioadă.

„Eu i-am zis să se aștepte la asta. ,Adică… e tot British, știți? British, mușcătură de pisică, mână în atelă. E bine, o iubește de nu mai poate”, a spus fosta sportivă într-o filmare urcată pe Instagram Stories.

În urmă cu două zile, frumoasa vedetă și Cristi Dociu au celebrat șapte ani de căsătorie care simbolizează, de fapt, nunta de cupru. Cu această ocazie specială, Andreea Perju a scos de la naftalină o poză de album din ziua în care a îmbrăcat rochia albă de mireasă și a așternut câteva gânduri profunde depre mariajul alături de tatăl fiicelor sale.

„Azi am împlinit 7 ani de când ne-am unit destinele în fața Lui Dumnezeu. Cu ocazia asta, ne-am uitat pe albumele de la toate evenimentele importante petrecute și construite împreună. Nu știu ce va fi, am învățat să trăiesc în prezent și să mă bucur de ceea ce am ACUM. 🙏🏼🙏🏼🙏🏼”, a scris Andreea Perju când a postat fotografia de mai jos pe contul ei de Instagram.

Mesajele de felicitare au curs pe cunoscuta rețea de socializare. Fosta gimnastă și soțul ei au două fiice împreună: Mara și Ada – aceasta din urmă s-a născut în 2013, potrivit cancan.ro