Unul dintre cei mai cunoscuți actori, devenit celebru pentru aparițiile pe care le-a avut pe micile ecrane, într-o populară emisiune, a vorbit despre dramele sale.
Devenit renumit după interpretarea rolului „Cătălin Dezbrăcatu”, în cadrul emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, actorul Codruț Kegheș ascunde multă suferință în spatele veșnicei bune dispoziții pe care telespectatorii o văd de mulți ani. În mod excepțional, el a vorbit despre dramele care i-au marcat viața și care au legătură cu persoanele dragi.
Necazurile de care s-a lovit actorul Codruț Kegheș
„Dragilor, Codruț a avut o copilărie simplă, sănătoasă, cu multe necazuri… Am pierdut soră, frate, tată și am avut o mămică de care am avut mare grijă și care a stat 16 ani la pat! Însă am ajuns om mare”, a spus actorul într-un interviu acordat pentru viva.ro. El și-a pierdut un frate, în vârstă de 35 de ani, și o soră care avea 26 de ani.
Probleme a avut și cu mama sa. În public rar am vorbit despre asta, pentru că am vrut ca lumea să râdă pentru ce fac, și nu să mă privească cu milă și tristețe! Să stai cu mama la ATI, de acolo să pleci să fii comic și după să te întorci la ea. E o temă de lucru pentru cei care spun că au probleme. Dacă era să știu prin câte voi trece cu mama… poate că nu mai eram întreg la cap, dar, uite, acum mă uit în timp și sunt tare împlinit că am făcut absolut tot pentru mama și confortul ei, și asta le recomand tuturor celor care au acasă părinți bolnăviori!.
Și-a pierdut un frate și o soră
Mama a mai fost căsătorită si a avut doi copii. Din păcate, prima căsnicie s-a încheiat tragic: fostul ei soţ s-a spânzurat. Mama s-a recăsătorit şi astfel am apărut eu pe lume. M-a născut la 40 de ani. Din păcate, şi sora, şi fratele meu au avut un destin tragic. Sora mea a murit chiar de ziua mamei, pe 8 noiembrie 1979, la 26 de ani, pentru că a fost muşcată de un câine turbat”, a povestit „Cătălin Dezbrăcatu” pentru sursa citată.