Acordul dintre România şi SUA privind scutul antirachetă intră astăzi în vigoare
- Paul Ciocoiu
- 23 decembrie 2011, 14:51
Acordul dintre România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare antirachetă intrăi în vigoare astăzi, 23 decembrie, a anunţat ministerul român al Afacerilor Externe într-un comunicat.
Sistemul de interceptori de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA va fi amplasat în Baza aeriană de la Deveselu, ca parte componentă a Abordării Adaptive în Etape a Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al SUA în Europa, la orizontul anului 2015.
Această bază reprezintă o contribuţie semnificativă a celor două state la eforturile NATO în domeniul apărării antirachetă.
Acordul a fost semnat pe 13 septembrie, la Washington, de secretarul American de Stat, Hillary Clinton, şi ministrul roman al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
România va găzdui, la baza militară din judeţul Olt, 24 de interceptori tereştri - rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile 3) tip Block 1B, care vor deveni operaţionali în anul 2015 şi vor proteja întreg teritoriul ţării de eventualele atacuri cu rachete cu rază scurtă sau medie de acţiune.
Cea mai vehiculată sursă a unor potenţiale atacuri a fost, în discursul oficialilor americani sau europeni, regiunea Orientului Mijlociu, în special Iranul. Oficialii români s-au ferit însă, în general, să nominalizeze o ţară anume şi au subliniat că rolul scutului este strict defensiv. CITIŢI ŞI:
- Bogdan Aurescu: Scutul antirachetă nu vizează niciun stat, este un sistem exclusiv defensiv
- Acordul privind scutul antirachetă a fost desecretizat
- Americanii ne-au luat oficial sub scutul antirachetă