Acord româno-italian pentru combaterea traficului de persoane
- Adam Popescu
- 9 iulie 2008, 17:21
Protocolul presupune o colaborare între cele două ţări în vederea identificării cauzelor care duc la traficul de persoane şi la reintegrarea în societate a victimelor.
Membri ai Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi ai regiunilor din Italia au semnat astăzi un acord de colaborare, în vederea combaterii traficului de persoane de către Autorităţile de Management din România şi Italia care implementează Fondul Social European.
"Lupta împotriva acestui flagel înseamnă prevenirea, protecţia, investigarea şi pedepsirea infracţiunilor, dar şi sprijinirea victimelor pentru a începe o viaţă nouă", a precizat Valer Bindea, secretar de stat în Ministerul Muncii, potrivit Rompres.
La semnarea protocolului au fost prezenţi Directorul General al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), Cristina Iova, directorul pentru Egalitatea de Şanse, Mario Palazzi, reprezentantul UE Phillippe Hatt, precum şi reprezentanţii celor zece regiuni din Italia.
(14:21)