Acord în Consiliul de Securitate pentru o misiune de observatori în Siria

Acord în Consiliul de Securitate pentru o misiune de observatori în Siria

Cele 15 state membre le Consiliului de Securitate al ONU 'au căzut practic de acord' asupra unui proiect de rezoluţie privind trimiterea de observatori în Siria, a precizat astăzi Ministerul rus al Afacerilor Externe, înainte ca documentul să fie supus votului, în cursul zilei.

Membrii 'Consiliului de Securitate al ONU au căzut practic de acord asupra proiectului de rezoluţie vizând desfăşurarea unei misiuni de observatori ai ONU în Siria', a anunţat diplomaţia rusă, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate se vor pronunţa prin vot sâmbătă, la ora 15,00 GMT, la New York, asupra unui proiect de rezoluţie ce autorizează desfăşurarea de observatori în Siria, care ar urma să supravegheze armistiţiul, după negocieri dificile dintre Rusia şi Occident.

Moscova a făcut, totodată, apel către părţi - conducerea şi opoziţia din Siria - să respecte cu stricteţe planul emisarului ONU, Kofi Annan, condamnând atacurile opoziţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

'Trebuie ca toate părţile siriene, înţelegând şi opoziţia armată, să renunţe imediat la violenţe şi să respecte cu stricteţe planul Annan', se arată în comunicatul postat pe site-ul diplomaţiei ruse.

'Ieri la Hama un ofiţer al armatei siriene a fost omorât de terorişti, care au lansat un obuz şi au aruncat cu dinamită într-o patrulă. Incidente similare au avut loc şi în alte oraşe siriene', mai afirmă MAE rus.

Rusia şi China s-au opus în două rânduri unor rezoluţii privind Siria după declanşarea crizei din această ţară în urmă cu 13 luni.