Achiziţiile Ministerului Culturii, în atenţia DNA

Achiziţiile Ministerului Culturii, în atenţia DNA

Un raport al Curţii de Conturi cu privire la activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor a fost înregistrat la DNA unde procurorii au demarat acte premergătoare în legătură cu aspectele semnalate în document, transmite Realitatea.

Raportul Curţii de Conturi a ajuns în data de 29 februarie la Parchetul General ai cărui reprezentanţi au apreciat, după ce au analizat conţinutul lui, că aspectele menţionate sunt de competenţa DNA.

Potrivit unor surse judiciare, raportul conţine rezultatele unor controale legate de realizarea defectuoasă a unor achiziţii ale Ministerului Culturii şi Cultelor precum şi acordarea unor burse în străinătate pentru mai multe persoane, în legătură cu care ar exista suspiciunea că ar fi fost date fără nerespectarea criteriilor legale în privinţa selecţiei candidaţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News