Eu și încă câțiva dintre cei care ne citesc facem parte dintr-o generație care a cunoscut o altă lume. O lume în care nu exista internet, nu apăruseră computerele, iar telefoanele erau rare, fixe și aveau disc. O generație pentru care cititul unei cărți reprezenta o delectare, vizionarea unui film la cinematograf era un eveniment cultural, iar mersul la teatru, o experiență tulburătoare. Am intrat în presă din pasiune și am cunoscut facerea României cu bune și rele. Am simțit fiorul cuvântului tipărit și am văzut efectele unui jurnalism făcut cu profesionalism. Dar și defectele fugii după rating și senzațional. Am cunoscut oameni puternici sau carismatici și am străbătut evenimentele care ne-au marcat istoria. Cei care am avut noroc am trăit alături de oameni extrem de interesanți, de la care sorbeam fiecare cuvânt.
Poate că pare o imagine simplisto-idilică, dar încerc să transmit celor născuți după anul 2000 că viața poate avea și alte bucurii decât cele generate de inteligența artificială. Intrăm într-o epocă în care imprevizibilul devine norma de acțiune a civilizației. Orice așa-zisă catastrofă este posibilă. Vreți un exemplu? Printr-un capriciu sau manevră ocultă, mâine internetul poate să dispară, computerele și tabletele să devină niște accesorii inutile, iar telefoanele să se întoarcă la misiunea lor reală, aceea de a facilita comunicare verbală. În cel mai fericit caz. Și cu ce vom rămâne?
E greu de spus. Mi-am adus aminte de un film văzut în tinerețe: "Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare". O comedie despre o cursă aviatică la anul 1910, cu toate ingredientele. Un film cu multe nominalizări, distribuție de excepție și scenariu amuzant. Dar care în esență avea un mesaj serios. Era vorba despre capacitatea de depăși obstacole, despre spiritul de pionier al omului.
O parabolă a faptului că indiferent de greutăți, întotdeauna există un om care care gândește deasupra vremurilor. Care poate fi model, inspirându-i pe cei din jur. Care are capacitatea de a trece dintr-un domeniu abstract, artistic, într-unul concret, navigând prin artă, filosofie, literatură, apoi în politică internă sau internațională, cu siguranța unui pilot de avion. Pentru care ceața nu este un obstacol, ci oportunitatea de a învinge limitele.
Eu am cunoscut astfel de oameni, dar unul dintre ei, artistul și academicianul Eugen Mihăescu îmi este exemplul cel mai drag. Nu pot să redau cu acuitate senzația pe care o am când îl ascult, îi citesc cărțile, sau privesc la lucrările sale. O fac cu puțină frică, având sentimentul că nu pot înțelege tot, dar și cu dragostea vinovată a celui care vrea mai mult. Spuneam cândva că este un artist complet, care colorează Istoria României cu un har dumnezeiesc. Acum îmi dau seama că ideile zburătoare sunt cele care îl definesc cu adevărat.
Astăzi împlinește 87 de ani - La mulți ani, Maestre! - și are aceeași vitalitate în slovă și priviri ca acum 31-32 de ani, când ne-am văzut prima dată. Eugen Mihăescu este unul din cei ale cărui idei zburătoare se vor regăsi în mintea mea dacă lumea se zguduie, dacă internetul dispare, iar computerele și telefoanele nu mai sunt deloc inteligente.
De ce spun asta? Căutați în jurul vostru astfel de oameni! Cu cât veți găsi mai repede, cu atât va fi mai ușor să treceți peste valurile istoriei. Pentru că indiferent de evoluțiile anilor ce vin, aici ne vom găsi resursele pentru a merge pe drum până la capăt! Vom avea tot timpul Amintirile întâlnirilor cu acei Oameni minunați și Ideile lor zburătoare.