Acesta este cel mai bun pașaport din lume pentru călătorii! Cum arată clasamentul

Firma britanică de avocatură Henley & Partners a întocmit clasamentul Passport Index, în care primul loc este ocupat din nou de Japonia.

Conform clasamentului Passport Index, publicat marți, pașaportul japonez este cel mai bun din lume pentru călătorii. Astfel, pașapoartele japoneze oferă acces la cel mai mare număr de destinaţii din lume fără viză.

Persoanele cu paşaport japonez pot intra în 191 de ţări fără viză sau să primească viză la intrare.

Clasamentul - publicat marţi - se bazează pe datele Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATA) şi oferă informaţii despre ce nivel de acces oferă fiecare paşaport şi care sunt vizele necesare pentru diferite ţări.

Paşaportul Singapore se clasează pe locul al doilea, oferind intrarea fără viză în 190 de ţări, urmat de paşapoartele german şi sud-coreean, care oferă accesul în 189 de ţări.

Deţinerea unui paşaport japonez a fost întotdeauna avantajoasă - acesta clasându-se anterior pe locul al doilea. Potrivit guvernului japonez, aceasta reflectă imaginea internaţională bună a ţării ca a treia cea mai mare economie a lumii şi una dintre cele mai sigure ţări.

Clasamentul nu ia în considerare restricţiile actuale de călătorie din cauza pandemiei de coronavirus, care pot avea prioritate în faţa informaţiilor privind vizele.

În timp ce turiştii japonezi sunt printre cei din 14 ţări care din 1 iulie pot intra din nou în UE, restricţiile de intrare sunt încă în vigoare pentru SUA, de exemplu, care se clasează pe locul al şaptelea în index, potrivit Agerpres.

Potrivit unui sondaj realizat în 2018, Japonia se clasa pe primul loc tot în acest capitol.

Iată cum arăta Clasamentul Henley & Partners Passport Index din 2018:

1. Japonia – 190 de destinații fără viză;

2.Singapore – 189 destinații fără viză;

3.Germania, Franța, Coreea de Sud – 188 destinații fără viză;

4.Danemarca, Finlanda, Italia, Suedia, Spania – 187 destinații fără viză;

5.Norvegia, Marea Britanie, Austria, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Statele Unite – 186 destinații fără viză;

6.Belgia, Elveția, Irlanda, Canada – 185 destinații fără viză;

7.Australia, Grecia, Malta – 183 destinații fără viză;

8.Noua Zeelandă, Cehia – 182 destinații fără viză;

9.Islanda – 181 destinații fără viză;

10.Ungaria, Slovenia, Malaysia – 180 destinații fără viză;

11.Slovacia, Letonia, Lituania – 179 destinații fără viză;

12.Liechtenstein, Estonia – 178 destinații fără viză;

13.Polonia – 175 destinații fără viză;

14.Monaco, Chile – 174 destinații fără viză;

15.Cipru – 173 destinații fără viză;

16.Brazilia – 171 destinații fără viză;

17.Argentina, Hog Kong – 170 destinații fără viză;

18.Croația, Bulgaria, România – 169 destinații fără viză;

19. Andorra, San Marino – 168 destinații fără viză;

20.Brunei – 165 destinații fără viză;

21.Israel, Barbados, Emiratele Arabe Unite – 161 destinații fără viză.