Prețul cărnii de miel va exploda în apropierea Paștelui. Câți bani vei scoate în plus pentru fiecare kilogram

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) a estimat că preţul cărnii de miel ar putea crește, în preajma Sărbătorilor Pascale, la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcţie de zonă.

Potrivit ACEBOP, prețul cărnii de miel va crește cu câțiva lei în preajma Paștelui.

„Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 - 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran", a declarat preşedintele ACEBOP, Mary Pană, conform Economica.net.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2017, România s-a situat pe locul patru în rândul statelor membre, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete.

O excepția s-a înregistrat în anul 2010, atunci când aceste efective au crescut în fiecare an, în 2017 fiind consemnate cu 36,6% mai multe oi şi capre faţă de anul 2006. 

În ceea ce priveşte piaţa bovinelor vii, şeful asociaţiei crescătorilor şi exportatorilor de animale a precizat că pe export situaţia este negativă, iar piaţa este în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud la prețuri foarte mici.

„Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem fermieri în România cu bovine de peste 500 de kilograme care aşteaptă de o zi pe alta aceste contracte. Fermierii, crescători de bovine din România, se plâng mai ales de politica Uniunii Europene în acest domeniu, nu de politica românească, pentru că pe plan naţional noi suntem foarte mici jucători. La ora actuală, acordul cu Iran este semnat, deci Tracian Beef, membru ACEBOP, a semnat deja acordul cu Iran. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi ambasadelor. În schimb, Turcia nu este o prioritate în acest moment pentru noi pentru că preţurile sunt foarte mici.”, a mai spus preşedintele ACEBOP. 

Șeful Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine a participat, miercuri, la o dezbatere privind industria cărnii din România. 

Conform datelor INS, la 1 decembrie 2017 erau 2,011 milioane capete bovine, în scădere cu 38,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. La jumătatea anului 2018, efectivele înregistrau un nou recul până la 2,002 milioane exemplare.