Accizele din 2012, calculate la cel mai mare curs din acest an

Accizele din 2012, calculate la cel mai mare curs din acest an

Cursul de schimb la care vor fi calculate accizele pe parcursul anului viitor este de 4,3001 lei pentru un euro, potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Este cel mai mare curs folosit pentru calculul accizelor de până acum. În acest an, această taxă se calculează la un curs de 4,2655 lei/euro, după ce, în 2010, cursul a fost de 4,2688 lei/euro. Asta înseamnă că, anul viitor, trebuie să ne aşteptăm la creşteri de preţuri la un şir de produse: carburanţi, electricitate, ţigări, cafea şi băuturi alcoolice. Vestea bună este că ponderea accizei în preţuri este destul de redusă, astfel încât acest curs cu 3,46 bani (0,8%) mai mare decât anul trecut va creşte preţurile cu circa 0,2-0,3%.

Accizele la ţigări nu cresc, anul viitor

Cursul de referinţă pentru accizele de anul viitor este, potrivit Codului fiscal, cel calculat în prima zi lucrătoare a lunii octombrie de Banca Centrală Europeană (BCE), adică ieri, curs publicat în buletinul de astăzi. În 2012, majoritatea accizelor rămân neschimbate în echivalent euro. Astfel, acciza la 1.000 de ţigarete rămâne la 76,6 euro. Iar impactul din diferenţa de curs valutar va fi de şase-şapte bani pe pachet. Nici acciza la tona de benzină fără plumb nu se schimbă, rămânând la 467 euro/tonă, iar cea la motorină se va menţine la 358 euro/tonă. Iar accizele pentru cafea, care trebuiau eliminate de autorităţile române încă de anul trecut, vor fi, şi în 2012, de 153 euro/tonă pentru cafeaua verde, 225 euro/tonă pentru cea prăjită şi 900 euro/tonă pentru cafeaua solubilă.

Ne puteți urmări și pe Google News