Trei persoane, printre care un copil de 9 luni, au fost rănite joi dimineaţa într-un accident pe DN 7, în zona oraşului Tălmaciu. Autoturismul în care se afla și bebelușul a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autotren, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
Răniţii sunt conştienţi, fiind vorba de două femei şi un copil de 9 luni, şi vor fi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie din Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
„Sunt două femei cu politraumatisme, care vor fi transportate la spital, şi un copil de 9 luni, fără a fi afectat ca urmare a accidentului, însă transportat la spital cu febră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Ramona Nistor, potrivit Agerpres.
Din primele informaţii, o şoferiţă care circula spre Sibiu a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR condus regulamentar din sens opus. În maşină se aflau conducătoarea auto, de 45 de ani, o tânără de 21 de ani şi un băieţel de 9 luni, potrivit IPJ Sibiu.
Traficul în zonă este blocat, a mai precizat IPJ Sibiu.