Accidentarea lui Rafael Nadal. Tenismenul va lipsi cel puțin cinci luni de pe teren

Sursa: EPA/DAVE HUNT

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a efectuat vineri o artroscopie la şoldul stâng, are nevoie de o perioadă de recuperare estimată la cinci luni, potrivit raportului medical emis sâmbătă,.

Rafael Nadal a fost operat vineri la muşchiul psoas iliac stâng, dup ce s-a accidentat la Australian Open.

"Intervenţia chirurgicală a decurs bine. Ea a constat în curăţarea părţilor fibroase şi deteriorate ale tendonului (psoasului), precum şi întărirea lui. În al doilea rând, a fost tratată şi o leziune mai veche a labrumului şoldului stâng (o parte a articulaţiei - n.red), care va contribui cu siguranţă la vindecarea tendonului", indică raportul.

"Rafa va începe procesul de recuperare funcţională progresivă în următoarele ore, iar perioada normală de recuperare este estimată la cinci luni, ţinând cont întotdeauna de respectarea timpilor biologici ai structurii menţionate", au conchis medicii de la Clinica Teknon din Barcelona, unde a fost efectuată operaţia jucătorului iberic.

Nadal s-a accidentat la Australian Open

Nadal, care a împlinit sâmbătă 37 de ani, s-a accidentat la tendonul iliopsoasului stâng (flexorul şoldului) în timpul meciului său din turul secund de la Australian Open, în luna ianuarie. În ciuda durerilor, el a insistat să termine meciul, pierzând în trei seturi în faţa americanului Mackenzie McDonald.

De atunci, campionul spaniol nu a mai avut nicio apariţie în circuitul profesionist, amânându-şi revenirea de la un turneu la altul. Pe 18 mai, el a declarat forfait pentru turneul de la Roland Garros, competiţia sa favorită, la care a cucerit 14 dintre cele 22 de titluri de Mare Şlem din palmaresul său.

Rafael Nadal vizează o revenire în sezonul 2024, care va fi probabil ultimul din cariera sa.