ACCIDENTARE GROAZNICĂ la sărituri cu schiurile. Simon Ammann, în stare gravă la spital, după ce a căzut în cap | VIDEO

După ce a reuşit o săritură de 136 de metri în prima manşă de pe trambulina Paul-Ausserleitner-Schanze, elveţianul Simon Ammann a căzut, în a doua manşă, după aterizare şi a fost transportat la spital în stare de inconştienţă.

Aceasta nu a fost prima cădere a lui Simon Ammann din acest an. El a căzut şi în prima etapă a acestui turneu, care a avut loc la Oberstdorf, însă nu s-a accidentat, conform gsp.ro.

Cine e Simon Ammann

Simon Ammann a câştigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice. Elveţianul s-a impus în 2002 la Salt Lake City şi în 2010 la Vancouver. El a obţinut de fiecare dată victorii la trambulina mică şi la cea mare.

De asemenea, a mai cîştigat două medalii de aur la Campionatele Mondiale, în 2007 la Sapporo şi în 2010 la Planica. Ammann a cîştigat Cupa Mondială în sezonul 2009-2010.

În "Turneul celor 4 trambuline" nu s-a impus niciodată, dar a obţinut locul secund în 2009 şi în 2011.