Potrivit informațiilor disponibile momentan, accidentul s-a soldat cu decesul a 3 cetățeni români, precum și cu rănirea altor 6 cetățeni români, care au fost transportați și internați la spitale din proximitate, informează un comunicat al MAE remis presei.

Toate cele 9 victime circulau la bordul unui microbuz care se îndrepta spre România. Până în prezent, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu au fost clarificate.

De asemenea, o echipă mobilă împreună cu șeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgență, la locul accidentului și la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar.

Consulatul General al României la Gyula monitorizează cu prioritate cazul și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Consulatul General al României la Gyula are în atenție accidentul produs în dimineața zilei de 25 iulie a.c. și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare.

 

Te-ar putea interesa și: