Accident grav, miercuri seară, pe drumurile din România. A fost activat planul roșu de intervenție.
Şase persoane au fost rănite miercuri seara, într-un accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Vadu, comuna Dragomireşti, fiind activat planul roşu de intervenţie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, la locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Toate persoanele implicate în accident (două femei, doi bărbaţi şi trei minori) au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la Camera de Primiri Urgenţă Roman. O singură persoană din cele şapte, respectiv o minoră, nu a fost rănită.
„Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi au sablat căile rutiere de elementele rezultate în urma accidentului rutier, a mai precizat ISU Neamţ.
Statistici sumbre în România
În lunile de vară au avut loc cele mai multe accidente rutiere.1.864 de oameni au murit şi circa 40.000 au fost răniţi în accidente, doar în 2019. Faţă de anul 2018, cifrele sunt mai mici cu 0.2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cele mai multe accidente rutiere grave au loc în timpul concediilor. Anul trecut, 1.864 de oameni au murit în 31.146 de accidente rutiere, potrivit unei analize derulate de către Institutul Naţional de Statistică. Dintre aceştia, 729 erau pietoni. În plus, circa 40.000 de oameni au fost răniţi în accidente pe şosele.
Faţă de anul 2018, numărul persoanelor accidentate mortal a scăzut cu 0,2%, în timp ce numărul accidentelor de circulaţie rutieră care au cauzat răni a crescut cu 3,1%. Totodată, numărul persoanelor rănite a crescut cu 2,5%, conform sursei citate.
Statisticile arată că în lunile de concedii au fost înregistrate cele mai multe accidente pe şoselele din ţara noastră: august (11,1% din numărul total de accidente), iulie (10,0%) şi septembrie (9,9%).
În ceea ce priveşte luna producerii accidentelor, cele mai multe s-au înregistrat în lunile august (11,1% din numărul total de accidente), iulie (10,0%) şi septembrie (9,9%). Referitor la locul producerii acestora, cele mai multe au avut loc în interiorul localităţilor.
Majoritatea evenimentelor rutiere au avut loc în timpul zile, iar carosabilul era uscat.
Bucureştiul conduce topul celor mai multe accidente rutiere (3.978).