Un accident șocant a avut loc la Brașov, când un bărbat s-a urcat la volanul unei mașini, după ce consumase alcool. Mai mult, bărbatul nu deținea permis de conducere. Acest gest a condus la o tragedie, tânărul călcându-și cu mașina propriul copil.
Tragedie fără margini în judeţul Braşov. Un bărbat aflat la iarbă verde alături de familie și prieteni, după ce a consumat alcool, s-a gândit să se urce la volanului unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere.
În momentul în care a vrut să parcheze mașina, tânărul de 22 de ani a dat peste fiica lui de 10 luni și peste o altă fată, în vârstă de 15 ani, care se aflau pe o pătură.
Potrivit Jurnalul.ro, micuța a murit pe loc.
”Bărbatul nu poseda permis de conducere, iar la testarea cu etiloltestul avea o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a declarat Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
Tatăl fetiţei decedate este cercetat pentru ucidere din culpă și a fost reținut.