Un minor de 16 ani este internat, în comă, la Spitalul Județean Constanța și prietenii săi, de 17 ani, sunt răniți după ce autotursimul în care erau s-a izbit violent de un copac. Mașina, condusă de unul dintre adolescenți, fusese luată fără cunoștința părinților.
Accidentul a avut loc la miezul nopții pe DN3 când un tânăr de 17 ani, din Cernavodă, care furase mașina părinților a plecat la plimbare cu doi prieteni, unul de 17 ani, celălalt de 16 ani. Șoferul, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, conducea mașina pe un drum comunal din afara localității Coşlugea, venind dinspre drumul național. Din cauza lipsei de experiență la condus, a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului violent minorul de 16 ani a fost grav rănit, la sosirea echipajului medic fiind în stare de comă. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Amicii lui de 17 ani, cu politraumatisme au primit îngrijiri medicale la Băneasa fiind, ulterior, duși la Constanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Marius Niculescu, șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere și vătămare corporală din culpă.