Accident mortal în Argeș! Victima este un ofiţer în rezervă!

Dis-de-dimineață, în jurul orei 6,00, comuna Lerești - județul Argeș a fost zguduită iar de o tragedie. În sunetul asurzitor al sirenelor de la Ambulanța SMURD, de la mașina Detașamentului de Pompieri se zbătea, între viață și moarte, în fiarele contorsionate ale autoturismului personal, ofițerul în rezervă Ferigeanu Petre.

Primul martor, un bărbat din comuna Lereşti a povestit cum s-a produs tragedia de la Lereşti: «A sărit trei poduri, nu a pus frână deloc, s-a izbit de podul ăla. Când am venit mai respira, am strigat după ajutor, nu a venit nimeni, a trecut o maşină, nu a vrut să oprească, a venit apoi cumnatul meu şi mi-a adus o rangă. Am deschis portiera din dreapta că pe cea din stânga nu am reuşit. El respira, i-am ridicat putin capul. Era viu atunci. Mai mult de atât nu am putut să fac. A sunat o vecină de aici la 112 şi au venit cei de la SMURD şi atunci au intervenit ei. Eu acum o lună şi ceva am mai scos nişte tineri dintr-o maşină de se răsturnase aici pe şanţ. Băiatul era prins în centură şi i-am tăiat centura să îl scot afară. Am fost conştient şi acum că a fost un accident destul de grav, a fost o bubuitură… Îmi pare rău că nu a scăpat ! Asta e, s-a dus!», a povestit cel care a ajuns primul la locul accidentului, scrie „Ziarul sin Muscel”.

Ferigeanu Petre de 63 de ani a fost ofiter in rezervă, se afla la volanul autoturismului personal şi se duce aspre casă. Se se iau în calcul două variante, prima ar fi că a pierdut controlul asupra volanului din cauza vitezei, iar cea de-a doua că i s-ar fi făcut rău la volan. Cert este faptul că omul a fost găsit încarcerat şi inconştient de salvatori. Când au ajuns salvatorii victima se afla în stop cardio – respirator, s-a început efectuarea manevrelor de resuscitare dar fără rezultat.

La faţa locului s-a deplasat echipa opreativă a Poliţiei Câmpulung care a demarat cercetările în acest caz. Poliţiştii urmează să stabilească în urma cercetărilor care au fost cauzele care au stat la baza producerii acesteui accident rutier.