Doi mineri au fost prinşi în subteran, miercuri, la cota 40, după ce tavanul unei galerii din mina Lupeni s-a surpat. Mai mulţi salvatori intervin pentru scoaterea victimelor de sub pământ.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat că primele informații arată că cei doi mineri prinși în subteran sunt conștienți, scrie Mediafax.
„A fost un accident la mina Lupeni. Sunt două persoane rănite. Din primele informații, ar fi conștienți. Nu au fost încă scoși la suprafață”, a spus Dumitrescu.
Potrvit președintelui Sindicatului Muntele din Valea Jiului, surparea s-a produs în jurul orei 8.00, la cota 40, la 3 kilometri de intrarea în mină.
„A fost o surpare miercuri, în jurul orei 08.00. Au fost prinși doi mineri, unul este bine, s-a ajuns și la celălalt. I se acordă primul ajutor. Erau în mină", a declarat Darius Câmpean.
Potrivit sursei citate, în caz de nevoie, un elicopter îl va prelua pe miner şi îl va transporta la un spital din Bucureşti. Solicitarea a fost deja transmisă, SMURD, iar medicii sunt pregătiţi să intervină.