Accident la un loc de joacă din Brașov. Trei copii au ajuns la spital

Accident la un loc de joacă din Brașov. Trei copii au ajuns la spitalSursă foto: Arhivă EVZ

Accident la un loc de joacă din Brașov. Un incident a avut loc duminică în jurul orei 14.30, în apropiere de Bran (Tohanul Nou), județul Brașov. Un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Patru persoane au fost rănite, dintre care trei copii.

Accident la un loc de joacă din Brașov

ISU Brașov a anunțat că la sosirea echipajelor de intervenție au fost identificate patru victime conștiente. Este vorba despre o femeie de 30 de ani care ar putea avea o fractură și trei copii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani. Ei au cu traumatisme cranio-faciale și numeroase zgârieturi. Victimele sunt evaluate medical.

tobogan gonflabil

Tobogan. Sursă foto: Facebook/VisitOradea

La fața locului s-au deplasat două echipaje de stingere cu apă și spumă, dintre care una cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD și o ambulanță SAJ, potrivit Adevărul.

Un alt accident la un loc de joacă

În urmă cu câteva luni, un copil de opt ani a ajuns la spital, cu răni la brat, la față și la un picior, după ce leagănul în care se dădea s-a rupt. Incidentul s-a petrecut la un loc de joacă amenajat în Orăşelul Copiilor administrat de Primăria Sector 4, din București.

Ambulanță

Ambulanță. Sursa foto: arhiva EVZ

„O fetiţă a ajuns la UPU «Marie Curie» în această seară după ce leagănul în care se dădea s-a rupt. Copila are braţul şi umărul stâng în gips, contuzii la nivelul feţei şi pe picioare. S-a întâmplat totul la unul dintre spaţiile de joacă din Orăşelul Copiilor din Sector 4, Bucureşti. Fratele mai mare al fetiţei a fost cel care a chemat ambulanţa, iar tatăl a anunţat telefonic situaţia la primărie. Fetiţa are nevoi speciale şi în următoarea perioadă îşi va sista terapiile de recuperare pentru că are braţul şi umărul imobilizate. E nevoie de un avocat care să poată ajută familia în această speţă”, a scris jurnalista Diana Marcu într-o postare pe Facebook.

Mama copilului a făcut mai multe sesizări

Mama copilului, Simona Sandu, a sesizat mai multe instituții, solicitându-le să intervină și să ia măsuri. Femeia a declarat că a mers cu copilul la locul de joacă și în timp ce se dădea în leagăn, carabina care ținea unul dintre lanțuri s-a desprins. Fetița a căzut cu tot cu leagăn și s-a lovit foarte tare.

Ne puteți urmări și pe Google News