Accident infiorător în Timișoara. A murit pe loc după ce a intrat pe contrasens într-o autotilitara. Video
- Cristi Dorombach
- 1 mai 2021, 14:32
Un accident înfiorător a avut loc în sâmbăta mare în Timișoara. O persoană a murit pe loc, alte trei au fost grav rănite.
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Şagului din municipiul Timişoara, a murit, sâmbătă, după ce a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce a acroşat, la rândul ei, un alt autovehicul.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 15 pompieri cu o autospecială de primă intervenţie, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ cu echipaj medical.
"În accident au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară. În cele trei autovehicule se aflau şase persoane, dintre care trei victime necesită îngrijiri medicale, iar o a patra victimă a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarată decedată", a anunţat ISU Timiş.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în urma impactului a rezultat decesul şoferului de 60 de ani şi rănirea grava a unui bărbat şi a unei femei, de 46 şi respectiv 49 de ani, pasageri în autoutilitară.
În cauza a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
„Un bărbat de 60 de ani, conducea un autoturism pe DN 59, din direcția Sag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitara condusă de un bărbat de 50 ani. În urma impactului autoutilitara a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 51 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat decesul conducătorul auto de 60 de ani și rănirea grava a unui bărbat și a unei femei, de 46 și 49 de ani, pasageri în autoutilitară. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă„, au transmis reprezentantii IPJ Timis