Accident incredibil: un disc imens i s-a înfipt din senin în maşină

Accident incredibil: un disc imens i s-a înfipt din senin în maşină

Un şofer din China a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident cum rar s-a pomenit. Un disc uriaş a apărut pe carosabil, din direcţia opusă, şi cu o viteză incredibilă aproape i-a despicat partea din faţă a maşinii de teren la volanul căreia se afla.

Bărbatul conducea liniştit pe o autostradă aflată la sud-vest de oraşul Chongqing. Brusc a auzit un zgomot puternic venind de pe celălalt sens şi a privit cu groază cum un imens obiect rotund vine cu viteză către el, înfindându-se în capota autoturismului. A reuşit să frâneze fără să iasă de pe carosabil iar când a coborât din maşină a constatat cu groază că era vorba despre un disc cu un diametru de aproximativ 1,5 metri care despicase cam jumătate de metru din autovehicul, scrie The Independent.

Poliţia care investighează cauzele straniului accident a precizat că, în ciuda avariei suferite de maşină, şoferul se poate considera deosebit de norocos că a scăpat fără nicio zgârietură. Discul în cauză şi multe altele, aruncate în diverse direcţii, erau transportate de un camion care se răsturnase pe celalalt sens de mers.

Ne puteți urmări și pe Google News