Accident în Grecia sau Bulgaria. În cât timp îți recuperezi banii de asigurare

Accident în Grecia sau Bulgaria. În cât timp îți recuperezi banii de asigurare

În cazul în care ați avut accident în Grecia sau Bulgaria și vinovatul are asigurare, trebuie să știți că va dura ceva până intră banii. Problema a fost ridicată de un turist care așteaptă de 4 luni acest lucru.

Asigurare cu întârziere

Asigurarea vinovatului în cazul unui accident de mașină, indiferent unde este făcută în Grecia sau Bulgaria va avea întârzieri la plată. Cel puțin asta reiese din discuția de pe un forum de turiști. ”Pe 1 februarie anul acesta am pățit o „bucurie„ undeva pe lângă Katerini, a intrat un copilaș în mașina mea cu peste 100km/h într-o curbă.

Accident rutier

accident. Sursa foto: Dreamstime

Vina lui asumată, amiabilă, constatare poliție. Au trecut aproape 4 luni, și nici un semn de la compania greacă de asigurări Ydrogios Insurance. Iar Imperial Claims, corespondentul lor pe România pe partea cu cartea verde tot zice că mâine, poimâine... Mai durează puțin, sigur o să plătească... etc.

Sunt sigur că au mai pățit și alții (cu Ydrogios Insurance sau cu altă companie), și eram curios dacă s-a întâmplat să nu plătească la cineva. Și dacă au plătit... În cât timp s-a rezolvat”, a întrebat un pățit. Drept răspuns, turiștii care au trecut prin situații similare au explicat că va mai dura.

Bulgarii, mai paroliști ca grecii

”Dacă firma e ok în Grecia, corespondenta din România ar trebui sa fie ok. Am avut ceva similar cu o mașină cu asigurare bulgărească. Am reparat mașina la un service agreat de acea firma de asigurări, însă firma corespondentă refuza să facă plata invocând că celălalt sofer care era de vină a semnat procesul verbal cu obiectiuni și poate va deschide actiune în instanță. Service-ul asigura autoturism înlocuitor cu 150 Ron / zi decontat tot de asiguratorul bulgar.

După ce am vorbit la telefon cu firma de asigurări că am dreptul sa tin masina înlocuitoare până când a mea va fi reparată... În două zile au făcut plata, aprox 10 000 Ron”, a explicat cineva. ”Locuiesc in Grecia si am pățit-o si eu. După 14 luni am primit banii. Plătesc, dar foarte, foarte greu, aproape zilnic sunam la ei și eram pasată sau îmi închideau telefonul. Am deschis proces la Firma de Asigurare și în 14 luni am primit banii”, a povestit o altă persoană.

Ne puteți urmări și pe Google News