Accident grav, soldat cu trei victime, pe o șosea din localitatea Podu Iloaiei, la intrarea în municipiul Iași. Autoritățile au declanșat Planul roșu de intervenție, dat fiind că în eveniment au fost implicate un autocar și două autoturisme.
Trei persoane au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale după evenimentul care s-a produs la Podu Iloaiei. Mai mulți pasageri ai autocarului au suferit atacuri de panică, însă starea lor este bună.
Accident cu trei victime la Iași
Autoritățile au declanșat Planul roșu de intervenție după ce au fost solicitate la un accident grav, la Podu Iloaiei. Astfel, conform informațiilor furnizate de poliție, un autocar în care se aflau 55 de pasageri s-a izbit de două autoturisme. În urma impactului au rezultat trei victime. Acestea sunt conștinente, conform informațiilor furnizate de lucrătorii ISU Iași. Cei trei sunt cooperante și neîncarcerate.
Pe de altă parte, mai mulți pasageri din autocarul implicat, au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de îngrijirea paramedicilor.
La locul accidentului au fost trimsie o autospecială de intervenție, una pentru transportul de victime multiple, o ambulanță SAJ și o autospecială de terapie intensivă. O altă ambulanță cu medic a fost trimisă de Spitalul Sf. Spiridon, din Iași.
Polițiștii rutieri, din Iași fac cercetări la fața locului și urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs acest accident.
Tragedie cu trei morți într-o comună ieșeană
Un alt accident, soldat cu trei morți s-a petrecut, în această dimineață, tot în județul Iași. Un motoscuter a intrat într-un cap de pod, pe raza localității Scheia, din comuna Al. Ioan Cuza, și a lovit un pieton. În urma acestui incident au murit toți cei implicați. Este vorba despre două persoane aflate pe motoscuter și trecătorul accidentat.
„Accident rutier în localitatea Scheia, comuna Al. I. Cuza, motoscuter intrat într-un cap de pod, 3 victime inconştiente, neîncarcerate. La locul solicitării s-au deplasat 1 ASAS, EPA și 2 echipaje SAJ. Sunt trei victime cu leziuni incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Și în acest caz se fac cercetări pentru a se stabili situația de fapt și condițiile în care s-a produs acest accident.
Accident cu un autocar în Constanța
Un alt eveniment rutier, soldat cu patru victime, s-a produs în această dimineață și în județul Constanța. Un TIR și un autocar ce transporta un număr de 57 de pasageri ucraineni s-au ciocnit pe o șosea, între localităţile Tariverde şi Baia. Mai mulți copii, dar și adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Alte patru persoane au fost transportate la spital.
Între pasagerii autocarului se aflau 42 de copii, dintre care 13 au necesitat îngrijiri medicale.
Și în acest caz, autoritățile au activat Planul Rosu de Intervenţie. Conform ISU Dobrogea, pe perioada intervenției a fost blocat traficul pe ambele sensuri de mers, pe șosea.