Un accident rutier produs, în această seară, pe DN3, între Constanța și Ostrov, s-a soldat cu patru victime, între care un minor, care au ajuns la Spitalul Municipal din Medgidia din cauza unui șofer băut, cu permisul suspendat care a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
Accidentul a avut loc, în această seară, pe DN3, între Ciocârlia de Jos și Ciocârlia de Sus, fiind implicate doua autoturisme, una dintre ele răsturnându-se în afara părții carosabile. Doi pasageri din mașina răsturanată, una fiind minoră de 15 ani, și doi din mașina care a provocat accidentul, șoferul fiind băut, au fost transportați la Spitalul Municipal Medgidia cu multiple traumatisme.Circulația pe DN3 a fost blocată.
Potrivit primelor informații ale IPJ Constanța, un tânăr, de 24 de ani, din Medgidia, a condus un autoturism pe DN 3 și la efectuarea virajului la stânga, nu s-a asigurat, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din Viișoara, acesta efectuând manevra de depășire. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un copac, al doilea s-a răsturnat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto, precum și a doi pasageri. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. S-a constatat că tânărul, de 24 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta având permisul de conducere reținut. În cauză, a fost întocmit dosar penal