Accident grav la Cluj. O femeie a murit, iar un bărbat a fost grav rănit
- Ana-Maria Adamoae
- 21 iunie 2014, 23:43
Accidentul s-a produs, în această seară, la intrarea în Gherla, judeţul Cluj, după ce un autocar a încercat să depășească regulamentar o autoutilitară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vârci, accidentul a avut loc pe DN 1 C, după ce şoferul unei autoutilitare nu i-a permis conducătorului unui autocar, care circula regulamentar din spate, să facă depăşirea în care se anagajase.
"Şoferul unei autoutlitare care circula dinspre Dej nu a permis unui autocar care circula din spate să efectueze o depăşire în care se angajase regulamentar şi a virat la stânga fără să se asigure. În acel moment, autocarul a acroşat autoutilitara dintr-o parte. În urma impactului, o femeie de 31 de ani, pasageră în autoutilitară, a decedat, iar şoferul maşinii, în vârstă de 52 de ani, a fost rănit grav şi a fost transportat la spital”, a declarat, pentru mediafax.ro, Simona Vârci.