Trei autovehicule, printre care o cisternă cu GPL, au fost implicate într-un accident, luni după-amiază, pe drumul naţional DN 72, în județul Dâmbovița, la faţa locului fiind un incendiu cu ardere cu flacără deschisă şi degajare mare de fum, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Au fost implicate trei autoturisme
"Pe DN 72, între localităţile Adânca şi Săcuieni, în județul Dâmbovița, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Arderea se manifestă cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la 1 autotren, 1 autoturism şi la nivelul unei cisterne încărcată cu GPL.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, la faţa locului intervin: opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă (ASAS), două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Prahova, o autospecială de descarcerare grea, două echipaje SMURD, o autospecială dotată cu roboţi de intervenţie din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov", precizează informarea DSU.
Traficul pe DN 72 este blocat complet
Au fost dispuse măsuri suplimentare de protecţie, iar traficul pe DN 72 (Dâmbovița) este blocat complet.
Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia comunităţilor a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, nu se cunoaşte momentan dacă sunt victime, iar circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind deviat de la intersecţiile DN 72 cu DJ 720B şi DN 72 cu DJ 710A.