Accident grav în Arad. O mașină a lovit mai mulți oameni care mergeau pe marginea drumului

Accident grav în Arad. O mașină a lovit mai mulți oameni care mergeau pe marginea drumuluiSursa foto: Tiono

Un accident grav s-a desfășurat în municipiul Arad. Doi pietoni care se deplasau pe marginea drumului au fost acroșați de un autoturism. Din păcate, una dintre victime, o femeie în vârstă de 63 de ani a decedat.

Un incident grav s-a produs în județul Arad. Conducătorul unui autoturism a acroșat două persoane care mergeau pe margine drumului. Accidentul a avut loc pe una din arterele importante din Arad, mai exact pe strada Petru Rareș.

Accident grav în orașul Arad

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că autoturismul a fost condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani din comuna Livada. În urma testării cu aparatul alcooltest a reieșit faptul că șoferul autoturismului nu consumase băuturi alcoolice.

"Din primele cercetări a reieşit că un bărbat de 44 de ani, din Livada, în timp ce conducea un autoturism a accidentat doi pietoni, o femeie şi un bărbat. În urma accidentului, femeia şi-a pierdut viaţa, iar bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că şoferul nu se afla sub influenţa alcoolului", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Victima care a decedat era o femeie de 63 de ani, iar cea de-a doua victimă, transportată de urgență la spital este un bărbat în vârstă de 66 de ani. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Accidentul s-a produs la mai puțin de două zile de evenimentul din Pâncota

Accidentul de astăzi s-a produs la mai puțin de două zile după ce sâmbătă seara un echipaj de poliție a pornit în urmărirea unui autovehicol de pe raza orașului Pâncota. Șoferul a refuzat să oprească la semnalul agenților, prin urmare autospeciala poliției a plecat în urmărirea autoturismului respectiv.

Din păcate n-a decurs prea bine pentru oamenii legii. Autospeciala care a plecat în urmărire a intrat în coliziune cu o altă mașină a poliției. În urma impactului, patru polițiști au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

În acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș pentru continuarea cercetărilor pentru vătămare corporală din culpă. În paralel, Inspectoratul de Poliție a început o anchetă proprie pentru stabilirea modului de intervenție a polițiștilor și aplicarea măsurilor care se impun.

Polițiștii implicați în accident au fost testați cu aparatele alcooltest respectiv Drugtest. Rezultatele au fost negative în toate cazurile.

Ne puteți urmări și pe Google News