Accident feroviar în Franța. Un TGV a deraiat, sunt zeci de victime

Accident feroviar în Franța. Un TGV a deraiat, sunt zeci de victime

Zeci de persoane sunt rănite, între care cel puțin una grav, după ce un tren de mare viteză a deraiat, în Franța.

Deraierea locomotivei unui tren de mare viteză ce efectua o cursă între Strasbourg şi Paris, joi dimineaţă, s-a soldat cu 21 de răniţi, potrivit unui prim bilanţ comunicat de autorităţile regionale. Între acestea o victimă reprezintă un caz de ”urgenţă absolută”, se mai arată în respectivul comunicat.

Este vorba de mecanicul TGV-ului, ”rănit grav”, care a fost evacuat cu un elicopter şi este spitalizat. Potrivit companiei feroviare franceză SNCF accidentul a fost cauzat de surparea unei pante. În urma accidentului mai multe trenuri au fost nevoite să folosească rute ocolitoare, dar activitatea feroviară nu a fost întreruptă.

Trenul transporta aproximativ 300 de de pasageri. Acesta părăsise gara centrală din Strasbourg la ora locală 07:19 (06:19 GMT). În localitatea Ingenheim, în apropierea locului accidentului, primăria a pus la dispoziţie sala de festivităţi pentru primirea răniţilor. La Poliție a fost activat un centru operațional de criză, iar Prefectura Bas-Rhin a trimis 92 de pompieri pentru operaţiunile de salvare şi asistenţă pentru cei răniţi.

În anul 2015, un TGV a deraiat pe aceeași rută, dar mergând în sens opus, în timpul unui test înaintea dării în folosinţă a unei noi linii de cale ferată. La momentul respectiv, un număr de 11 peroane au murit.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: DNA / Twitter

 

Ne puteți urmări și pe Google News