Accident feroviar la BĂILE TUȘNAD. Circulația este întreruptă

Accident feroviar chiar la intrarea în Băile Tușnad, locomotiva unui tren a deraiat, iar circulația trenurilor este oprită în zonă.

Circulaţia feroviară este întreruptă total la Băile Tuşnad, după ce locomotiva unui tren care mergea la Budapesta a deraiat, la faţa locului fiind aşteptaţi specialişti de la Regionala CFR Braşov.

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că locomotiva trenului Inter Regio, care circula pe relaţia Braşov-Budapesta, a deraiat la intrarea în Băile Tuşnad, fără a fi înregistrate victime.

 

Traficul feroviar este blocat, la faţa locului fiind aşteptată o comisie de anchetă de la Regionala CFR Braşov, dar şi o macara care să pună locomotiva pe şine.

 

Potrivit Agerpres, surse din cadrul CFR au precizat că o parte din călătorii aflaţi în tren au renunţat şi şi-au primit banii înapoi, iar cei care călătoreau la Budapesta urmează să fie preluaţi de trenul Korona, care abia s-a întors din capitala ţării vecine şi care va reface acest traseu.