Accident MORTAL lângă Deva. Unul dintre autoturisme a luat FOC
- Mihaela Dan
- 6 iulie 2018, 12:58
Cinci persoane, dintre care doi minori, au fost rănite, vineri, într-un accident care a avut loc pe DN 7, între localităţile Leşnic şi Săcămaş. Accidentul a fost cauzat de şoferul unui autoturism care circula de la Deva spre Arad.
Acesta a efectuat o depăşire neregulamentară, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu o altă maşină care circula regulamentar, din sens opus.
Autoturismul care a intrat pe contrasens a luat foc, fiind necesară intervenţia pompierilor militari pentru stingerea incendiului.
„În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto care a produs evenimentul rutier şi a unui pasager din autoturismul condus de acesta, precum şi rănirea unei pasagere şi a doi minori din celălalt autoturism implicat în accident. În urma impactului, autoturismul care a produs accidentul a luat foc, fiind stins de pompierii ISU Hunedoara", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.
Pentru salvarea victimelor, la locul accidentului a fost nevoie de interventia a trei maşini de prim ajutor, răniţii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva cu diverse traumatisme.
La faţa locului, traficul rutier a fost blocat circa o oră şi jumătate, maşinile fiind dirijate de poliţişti pe o rută ocolitoare pe DJ 706A: Ilia - Brănişca - Şoimuş.