Un muncitor a murit, în această dimineaţă, după ce un mal de pământ a căzut peste el, pe Bulevardul Timişoara, în cartierul Brâncuşi din Bucureşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
"La început au fost surprinse două persoane de malul de pământ, însă o persoană a reuşit să se salveze iar celălalt muncitor, un tânăr de 18 ani, a fost surprins de către prăbuşire. Ei lucrau la o fundaţie, este vorba de o adâncime de opt metri. Tânărul a fost acoperit cu totul. După ce victima o să fie degajată, o să înceapă o anchetă, alături de cei de la Protecţia Muncii", a declarat Cătălin Eftene, purtător de cuvânt ISU Bucureşti, potrivit Realitatea.
Acest incident vine la doar o lună după ce alţi doi muncitori, unul de 20 şi un altul de 48 de ani, au murit după ce au fost prinşi sub un mal de pământ care s-a surpat peste ei. Cei doi săpau un canal în cartierul bucureştean Colentina. La faţa locului au venit procurori, poliţişti şi inspectori de la Inspecţia Muncii care au demarat o anchetă pentru a investiga condiţiile în care s-a produs accidentul. Procurorii vor analiza contractele de muncă ale muncitorilor şi condiţiile în care regulile de securitate au fost respectate.
Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că în lume, în fiecare an, aproximativ 2,2 milioane de lucrători îşi pierd viaţa în urma accidentelor de muncă sau a îmbolnăvirilor profesionale. (09:39)