
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs duminică după-amiază în localitatea Văculești, județul Botoșani, pe DN 29B. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, în coliziune au fost implicate un microbuz cu 17 pasageri și un autoturism.
Accident grav în Botoșani
O persoană a fost încarcerată, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a o extrage. Victima, o pasageră aflată pe scaunul din dreapta-față al autoturismului, a fost găsită conștientă și cooperantă, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri.

Sursa foto: Politia Română
În microbuzul implicat, înmatriculat în Ucraina, se aflau 17 persoane, toate reușind să iasă singure înainte de sosirea echipajelor de salvare. Nouă dintre acestea au fost transportate la spital – trei la Spitalul Județean de Urgență Botoșani și șase la Spitalul Municipal din Dorohoi.
La fața locului s-a deplasat un dispozitiv complex de intervenție format din autospeciale de stingere, echipaje SMURD și ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ), inclusiv o unitate de terapie intensivă mobilă și autospeciala pentru transportul victimelor multiple.

Ambulanță și poliție. Sursa foto: arhiva EVZ
Din primele cercetări, se pare că accidentul ar fi fost provocat de autoturismul care ar fi pătruns pe contrasens.
Accident pe Valea Oltului
Tot duminică, circulația a fost complet oprită pe DN 7, în zona localității Boița, județul Sibiu, în urma unei coliziuni între două autoturisme. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă traficul a fost serios afectat, formându-se coloane de autovehicule în ambele direcții.
ISU Sibiu a intervenit la fața locului cu mai multe echipaje SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. Cinci persoane se aflau în cele două vehicule, însă nu au necesitat îngrijiri medicale. Zi neagră pe șoselele din România: un motociclist decedat și un alt șofer rănit grav
Alt eveniment tragic
Într-un alt eveniment tragic petrecut tot duminică, un motociclist și-a pierdut viața după ce a lovit un parapet pe DN 2, în zona localității Tulnici. Impactul a fost fatal, echipajele de intervenție nemaiputând face altceva decât să constate decesul.
Tot în aceeași zi, pe Drumul Expres 12, un tânăr de 21 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de parapeții care separă sensurile de mers. Șoferul a fost transportat la spital în stare stabilă.